Antena 3 CNN Politică Ponta: Vom sesiza Curtea Constituţională dacă audierile miniştrilor au fost fără cvorum

Ponta: Vom sesiza Curtea Constituţională dacă audierile miniştrilor au fost fără cvorum

Ponta: Vom sesiza Curtea Constituţională dacă audierile miniştrilor au fost fără cvorum
Sursa foto: Foto: Intact Images
08 Feb 2012   •   19:13

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat miercuri că, în cazul în care unele comisii parlamentare au întocmit, după audierea miniştrilor propuşi, avize fără existenţa cvorumului, opoziţia va sesiza Curtea Constituţională, informează Mediafax.
   
Ponta a spus că opoziţia va verifica dacă au existat comisii parlamentare care i-au audiat pe miniştrii candidaţi unde au fost întocmite avize fără existenţa cvorumului.

"Este o problemă de procedură, dar un nou guvern porneşte greşit dacă porneşte prin încălcarea regulilor de funcţionare a instituţiilor democratice. Avizul comisiilor nu este obligatoriu, este consultativ. Dar avizul este absolut necesar pentru a putea să vii în plen cu membrii Guvernului. Dacă Parlamentul emite o hotărâre fără respectarea procedurilor privind audierea miniştrilor o vom contesta la Curtea Constituţională", a spus Ponta.
       
Preşedintele PSD a afirmat că dacă Guvernul Ungureanu, "care a promis că se va desprinde de vechile practici ale Guvernului Boc", va fi investit fără existenţa avizelor comisiilor sau cu avize date fără să fi existat cvorum, "este un semn rău" pe care îl regretă.
   
Miniştrii propuşi de premierul desemnat, Mihai Răzvan Ungureanu, au fost audiaţi, miercuri, în comisiile de specialitate reunite din Parlament, în multe dintre cazuri neînregistrându-se cvorum de lucru în comisii.

×
Subiecte în articol: Curtea Constitutionala Victor Ponta
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close