Antena 3 CNN Politică Premieră în Parlament: PDL, PSD şi PNL se bat pentru paternitatea proiectului de buget pe anul 2010

Premieră în Parlament: PDL, PSD şi PNL se bat pentru paternitatea proiectului de buget pe anul 2010

Premieră în Parlament: PDL, PSD şi PNL se bat pentru paternitatea proiectului de buget pe anul 2010
Sursa foto: Camera Deputaþilor
02 Noi 2009   •   13:53

Parlamentul ar putea să se confrunte în premieră cu perspectiva supunerii la vot a trei proiecte de buget pentru anul 2010. Pe fondul avertismentului FMI că nu va elibera o nouă tranşă din acordul de împrumut dacă România nu va avea până pe data de 6 decembrie un proiect de buget gata aprobat, guvernul demis Boc II lucrează în acest moment la un astfel de proiect, deşi situaţia de cabinet picat prin moţiune de cenzură nu-i mai permite nici să aprobe, nici să depună o astfel de iniţiativă în legislativul ţării. Varianta avută in vedere de premierul în exerciţiu Emil Boc este depunerea în legislativ a proiectului prin intermediul grupurilor parlamentare ale PDL din care fac parte şi miniştrii Cabinetului. În paralel, partidele din opoziţia majoritară caută să profite de prilej pentru a-şi aroga dreptul de iniţiativă al acestui proiect de buget. Primul pas a fost făcut de către liberali, chiar dacă primele semne au fost date de social-democraţi. Prim-vicepreşedintele PNl, Ludovic Orban a anunţat luni că o serie de specialişti ai partidului au fost mandataţi să elaboreze un astfel de proiect de buget de stat şi încă unul pentru bugetul asigurărilor de stat pentru anul viitor.

PDL caută sprijin în Parlament pentru formula bugetară întocmită de guvernul demis

V/bicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a declarat, luni, după şedinţa BPN al partidului, că Guvernul interimar lucrează în prezent la proiectul bugetului de stat pe 2010, PDL fiind dispus la discuţii cu celalalte partide pentru ca bugetul să fie adoptat de Parlament.

"Guvernul interimar Boc lucrează la bugetul pe 2010. Este un calendar pe care îl respectă şi ţinem seama de toate angajamentele şi toţi perametrii pe care i-am discutat până acum cu instituţiile internaţionaleuvernul nostru, chiar dacă este unul interimar, pregăteşte varianta de buget. Vom vedea, aşteptăm ziua de miercuri, mingea este la PSD şi PNL, care au o mare responsabilitate", a spus Flutur, care a explicat că intenţia Guvernului este să lase lucrurile "pregătite" pentru următorul Executiv, întrucât Guvernul interimar nu poate veni cu acest buget în Parlament.

El a subliniat că proiectul care va fi susţinut de PDL în Parlament este deschis amendării sale, urmând, cel mai probabil, să suporte modificări în dezbaterea din Parlament.

Iniţiativa PSD, "neconstituţională", "nu ţine de ploaie şi pentru români"

În ceea ce priveşte intenţia PSD de a elabora un proiect de buget paralel, Flutur a minimalizat importanţa acestuia. "I-am mai văzut făcând un Guvern într-o noapte, undeva în altă parte decât constituţional vorbind. Ne aşteptăm şi la bugete făcute prin alte părţi, pe sub streşini ţinând de ploaie, dar nu cred că ţine de ploaie şi pentru români, pentru că nu este constituţional" a susţinut vicepreşedintele PDL.

Flutur a mai anunţat că PDL este dispus la discuţii cu toată lumea şi cu toate partidele parlamentare, pentru a putea veni cu o formă finală a bugetului.

"Facem apel la PSD şi PNL să iasă din logica de campanie pentru Mircea Geoană şi Crin Antonescu şi să vină pentru a da un Guvern miercuri", a mai declarat vicepreşedintele PDL.

Foştii miniştrii PNL, însărcinaţi cu varianta liberală de proiect de buget de stat

În cursa de imagine pentru arogarea paternităţii bugetului pe 2010 a intrat astăzi şi PNL. Cu întocmirea proiectelor bugetului de stat şi al bugetului asigurărilor de stat au fost mandataţi printre alţii foştii miniştri ai Cabinetului Tăriceanu: fostul ministru al transporturilor, Ludovic Orban, fostul ministru al Muncii, Mariana Câmpeanu, Eugen Nicolăescu, ex-ministru al Sănătăţii şi Varujan Vosganian.
?Echipa va elabora proiectul de lege privind bugetul de stat astfel încât România să nu rişte să intre fără bugetul de stat în 2010. Proiectul se vrea un buget al relansării economice care sa asige toate resursele economice necesare pentru reluarea creşterii economice? a explicat prim-vicepreşedintele PNL.
Programul de buget se va inspira din programul de guvernare al PNL, a precizat Orban. "Vom elabora bugetul pornind de la ideile noastre de guvernare. Dorim un buget al stopării declinului economic si al relansării economice. Un buget care să asigure toate resursele necesare pentru reluarea procesului investiţional şi, de asemenea, pentru creearea unor locuri de muncă şi a unei creşteri economice pentru anul 2010", a susţinut liberalul.

Potrivit unor surse liberale, proiectul are toate şansele să treacă în nici o lună de Parlament, mizându-se pe sprijinul PSD şi al UDMR, deşi există semne că şi parlamentarii social-democraţii ar lucra la propriul proiect de buget pe care vor să-l depună în Parlament.

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, duminică, că intenţionează să propună majorităţii parlamentare de 65 la sută să lucreze împreună bugetul pe 2010. "În ultimii cinci ani, au fost la guvernare PNL, PD-L, UDMR şi, în ultimele nouă luni şi PSD. De aceea vreau să fac un apel ca discutarea şi aprobarea bugetului să fie scoasă în afara competiţiei electorale prezidenţiale. Şi noi am avut o vină şi alţii au avut o vină şi vreau să propun majorităţii parlamentare de 65 la sută să lucreze împreună bugetul pe 2010", a afirmat Geoană.

Marius Vulpe, Antena3.ro

×
Parteneri
Atac cu rachete, lansat de teroriștii Hamas asupra Tel Avivului
x close