Antena 3 CNN Politică Premierul Dăncilă: Vom avea mâine Hotărârea de guvern referitor la achitarea facturilor PNDL

Premierul Dăncilă: Vom avea mâine Hotărârea de guvern referitor la achitarea facturilor PNDL

Premierul Dăncilă: Vom avea mâine Hotărârea de guvern referitor la achitarea facturilor PNDL
Sursa foto: sursă foto: gov.ro
27 Oct 2019   •   18:08

Premierul demis Viorica Dăncilă a anunţat, duminică, adoptarea de către Guvern a unei hotărâri pentru achitarea facturilor PNDL - Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

"Mâine vom avea Hotărâre de Guvern referitor la achitarea facturilor PNDL. Aşa cum ştiţi, noi am sprijinit de fiecare dată comunităţile locale, iar aceste programe au fost foarte importante, s-au aplicat fără a ţine cont de culoarea politică. Ministrul Finanţelor a făcut toate demersurile astfel încât mâine să putem să achităm facturile PNDL", a declarat Dăncilă, în prezenţa ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Cei doi s-au aflat duminică, alături de primarul Sectorului 5, Daniel Florea, în cartierul Ferentari, unde au vizitat un centru comunitar pentru copiii din medii defavorizate, o baie publică şi spălătorie socială.

De asemenea, Dăncilă a mai anunţat că luni va avea loc Comitetul naţional tripartit, unde se va discuta cu patronatele şi sindicatele despre implementarea măsurii privind majorarea salariului minim cu 100 de lei.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close