Antena 3 CNN Politică Primarul din Ştefăneşti, detronat după 21 de ani de reprezentantul PSD

Primarul din Ştefăneşti, detronat după 21 de ani de reprezentantul PSD

Primarul din Ştefăneşti, detronat după 21 de ani de reprezentantul PSD
02 Iun 2008   •   12:01

Potrivit unor date neoficiale candidatul Partidului Social Democrat, Aurel Pârvu, a câştigat din primul tur fotoliul de primar al comunei Ştefăneşti din judeţul Ilfov, în defavoarea actualului primar, Anghel Rababoc, reprezentant al Partidului Noua Generaţie. Conform aceleiaşi surse, Adrian Simionescu, cunoscut drept Adi Minune, a câştigat, un post de consilier la primăria comunei Ştefăneşti.

Procesul electoral din Ştefăneşti a fost marcat de incidente grave, preşedintele secţiei de votare din comună fiind nevoit să închidă pentru aproximativ o oră secţia de votare din pricina mulţimii de alegători care -au înghesuit să intre simulan în sediu. Alegătorii au declarat că ei voiau doar să voteze, dar că demersul lor a fost împiedicat de alţi votanţi, aduşi special de PNG în schimbul unor sume de bani.

Simpatizanţii lui Aurel Pârvu îi reproşează primarului Rababoc că, în cei 21 de ani de când conduce comuna, nu a reuşit să rezolve nici măcar 21 de probleme, în localitate neexistând canalizare şi gaze, deşi preţul terenurilor a crescut şi s-au ridicat foarte multe construcţii în ultimii ani.

Situaţia din comuna Ştefăneşti l-a determinat pe ministrul de Interne, Cristian David, să solicite demararea unei ample investigaţii privind contextul în care s-a desfăşurat procesul electoral, având în vedere existenţa unor indicii temeinice de influenţare şi determinare a cetăţenilor în ceea ce priveşte opţiunile de vot. Cercetarea va fi efectuată de Poliţie, Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor şi Direcţia Generală Informaţii şi Protecţie Internă.

Antena3.ro

×
Parteneri
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Buzău
x close