Antena 3 CNN Politică Pro România îi solicită lui Mihai Tudose să renunţe la mandatul de europarlamentar

Pro România îi solicită lui Mihai Tudose să renunţe la mandatul de europarlamentar

Pro România îi solicită lui Mihai Tudose să renunţe la mandatul de europarlamentar
Sursa foto: Foto: www.facebook.com/MihaiTudose
26 Noi 2019   •   16:49

Pro România îi solicită lui Mihai Tudose să renunţe la mandatul de europarlamentar, pe care l-a obţinut pe listele acestei formaţiunii politice.

"Pro România îi solicită lui Mihai Tudose să nu mai tranzacţioneze voturile partidului pentru avantaje personale. Pro România consideră că Mihai Tudose a plecat din partid atunci când a negociat voturile pentru instalarea Guvernului Orban. Din acest motiv, întrucât acum este susţinător al PNL, aşteptăm să dea dovadă de minimă onoare şi bun simţ, iar în acest sens să redea partidului mandatul de europarlamentar", se arată într-un comunicat al Pro România transmis, marţi, AGERPRES.

Conform aceleiaşi surse, funcţia de europarlamentar a fost câştigată de liderul formaţiunii politice, Victor Ponta, prin munca membrilor şi simpatizanţilor Pro România din toată ţara.

"Chiar dacă Mihai Tudose pierde salariul şi beneficiile aferente statutului de europarlamentar, avem toate încrederea că Ludovic Orban şi PNL îl vor recompensa pentru 'serviciile' sale. Faptul că acum îşi negociază poziţia în PSD este problema sa şi a social-democraţilor", se mai menţionează în comunicat.

Europarlamentarul Pro România Mihai Tudose a afirmat, anterior, că "şansa" acestui partid ar fi "plecarea" liderului Victor Ponta, "care a reuşit în câteva luni să devină nefrecventabil şi lipsit de credibilitate".

"Observ, din nou, dorinţa nestăvilită a lui V. Ponta de a 'scăpa' cât mai repede de toţi cei care îl 'încurcă' nefiind de acord cu toate ideile lui. A reuşit să-i suspende pe fondatorii partidului. Acum e partidu' lui! A suspendat/îndepărtat parlamentarii care nu ascultă orbeşte orice edict. A reuşit ca în câteva luni să devină nefrecventabil şi lipsit de credibilitate. Îl încurc foarte tare şi eu şi, în consecinţă, face orice să mă facă să plec... Ştiţi cum e vorba aceea cu 'să te ferească Domnul de ruga îndeplinită'... Fiindcă atunci, cu noi toţi plecaţi, el va mai vinde iluzii până la parlamentare, când pragul de 5% va fi de neatins... Şansa PRO Victore e ... plecarea ta", a scris Tudose pe Facebook.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close