Antena 3 CNN Politică Proiectul UDMR de autonomie, finalizat. Iată cele mai importante prevederi

Proiectul UDMR de autonomie, finalizat. Iată cele mai importante prevederi

M.Z.
2 minute de citit Publicat la 12:59 10 Sep 2014 Modificat la 12:59 10 Sep 2014
udmr.jpg
Foto: captura Antena 3
Juriştii UDMR au finalizat proiectul de lege prin care vor autonomie. În cele 20 de pagini pe care Uniunea Maghiarilor şi le-a asumat sunt specificate cu lux de amănunte toate prevederile lor. 

Au stabilit totul, de la autonomie teritorială până la procentele din impozite care ar urma să nu mai ajungă la statul român, ci la forurile de conducere ale aşazisului stat în stat. 

Proiectul de lege pe care UDMR vrea să-l propună în Parlament prevede autonomia Ţinutului Secuiesc pe criterii etnice, în judeţele Harghita, Covasna şi Mureş.
 
"Tinutul Secuiesc se constituie ca o regiune autonomă având personalitate juridică în cadrul statului unitar şi indivizibil România, pe baza principiilor autonomiei locale garantate de Constituţie şi prezentului statut, cuprinzând unităţi administrative din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş", se arată în document, potrivit Hotnews.
 
Potrivit proiectului de lege privind autonomia, Ţinutul Secuiesc ar urma să preia, pe lângă drumurile, podurile, autostrăzile şi căile ferate regionale, şi drepturile asupra pădurilor şi a minelor de pe teritoriul regiunii, care vor trece în patrimoniul Ţinutului Secuiesc.
 
Regiunea ar urma să aibă steaguri şi steme proprii, dar şi un buletin oficial unde ar fi publicate actele normative. Conform proiectului, regiunea ar urma să fie condusă de un preşedinte care va lua parte la şedinţele Guvernului României.
 
O mare parte din taxe ar urma să ajungă în bugetul regiunii, nu în cel al statului român. Este vorba, printre altele, despre 20% din TVA-ul plătit de firme, jumătate din veniturile din concesiuni şi închirieri, din accizele pe energie, pe tutun sau din veniturile din taxe administrative.
 
Limba maghiară va fi limbă oficială în regiune, iar toate actele normative ar urma să fie scrise atât în maghiară cât şi în română. Cetăţenii regiunii vor avea dreptul să se adreseze instanţelor în limba maghiară. Potrivit proiectului de lege, instanţele vor fi formate pe criterii etnice: două treimi dintre magistraţi trebuie să fie de etnie maghiară. 
 
 
 
Proiect de lege privind autonomia Ţinutului secuiesc
 
- "Ţinutul Secuiesc se constituie ca o regiune autonomă având personalitate juridică în cadrul statului unitar şi indivizibil România, pe baza principiilor autonomiei locale garantate de Constituţie şi prezentului statut, cuprinzând unităţi administrative din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş"
 
- Pădurile proprietate de stat din regiune, minele, carierele de piatră şi exploataţii de turbă a căror folosinţă este retrasă proprietarului de fond, edificiile funcţionării unor servicii publice regionale precum şi mobilierul şi alte bunuri ale acestora constituie patrimoniul inalienabil al regiunii
 
- steaguri şi steme proprii
 
- preşedinte al regiunii
 
- buletin oficial al Ţinutului
 
- 20% din TVA colectată de la firme
 
- 12% din impozitul pe venit încasat la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale din raza regiunii
 
- 50% din profitul net realizat de Loteria Romana pe teritoriul regiunii
 
- 60% din taxa pe jocuri de noroc colectate la nivel de regiune
 
- limba maghiară, limbă oficială a regiunii
 
- cetăţenii regiunii se vor putea adresa instanţei în maghiară
 
- actele normative vor fi redactate bilingv
 
- 2/3 dintre magistraţii instanţelor vor fi maghiari
 
- un magistrat maghiar la CSM

×
Etichete: UDMR
Parteneri
x close