Antena 3 CNN Politică PSD: Disputele dintre PDL şi UDMR în Cluj sunt doar un spectacol

PSD: Disputele dintre PDL şi UDMR în Cluj sunt doar un spectacol

PSD: Disputele dintre PDL şi UDMR în Cluj sunt doar un spectacol
Sursa foto: Foto: INTACT Images
07 Aug 2011   •   12:28
Liderii PSD Cluj susţin că disputele dintre filialele locale ale PDL şi UDMR sunt doar un spectacol de dragul anului pre-electoral şi că aceştia se ceartă doar pentru public, conform Agerpres.

"Din păcate, nimic din ceea ce liderii celor două partide au declarat până acum nu a fost valabil. Să nu uităm că acelaşi lucru s-a întâmplat şi la finalul campaniei electorale din alegerile locale ale anului 2004 când actualul prim-ministru, Emil Boc, a jurat cu mâna pe Biblie într-o emisiune televizată că nu va colabora cu UDMR. După doar câteva zile de la alegerea sa ca şi primar al Cluj, acelaşi Emil Boc îi ruga pe cei de la Uniune să facă o coaliţie cu Partidul Democrat”, a declarat preşedintele PSD Remus Lăspuşan.

Conform sursei citate, acelaşi "joc” îl face şi primarul Sorin Apostu, care încearcă să dovedească un lucru – că interesul clujenilor este mai presus de înţelegerile politice.

Preşedintele UDMR Cluj, Mate Andras a declarat rupt protocolul cu PDL, din cauza faptului că primarul Mate Andras, care este şi preşedintele al PDL Cluj, a decis să organizeze în fiecare săptămână o piaţă volantă în spatele Bisericii romano-catolice Sfântul Mihail.

×
Subiecte în articol: pdl UDMR Cluj disputa PSD
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close