Antena 3 CNN Politică Reuniune luni Anastase-lideri de grup: Opoziţia cere sancţionarea lui Oltean, Puterea, cea a deputaţilor-vandali la alegerea judecătorului CCR

Reuniune luni Anastase-lideri de grup: Opoziţia cere sancţionarea lui Oltean, Puterea, cea a deputaţilor-vandali la alegerea judecătorului CCR

Reuniune luni Anastase-lideri de grup: Opoziţia cere sancţionarea lui Oltean, Puterea, cea a deputaţilor-vandali la alegerea judecătorului CCR
18 Iun 2010   •   17:43

Liderii de grup de la Camera  Deputaţilor se vor întâlni, luni după-amiază, de la ora 18:00 cu preşedintele acestui for, Roberta Anastase pentru a analiza modul în care s-a desfăşurat şedinţa de plen din14 iunie, atunci când noul judecător la Curtea Constituţională, Ştefan Minea, a fost ales la capătul a peste 10 ore de scandal şi dispute între reprezentanţii Puterii şi cei ai Opoziţiei. Dacă social-democraţii cer sancţionarea preşedintelui de şedinţă,  Ioan Oltean, acuzat de abuz, democrat-liberalii pretind pedepsirea parlamentarilor Opoziţiei care au ameninţat cu bătaia, tăiat şi smuls microfoanele pentru a împiedica procedura de  vot.

În cadrul şedinţei Biroului Permanent al Camerei de miercuri, 16 iunie, social-democraţii i-au repoşat preşedintelui Roberta Anastase, modul "abuziv" în care vicepreşedintele Camerei Ioan Oltean (PDL) a condus şedinţa de plen dedicată reluării votului pentru judecătorul CCR ce urma a fi desemnat de deputaţi.

"Eu aş vrea să protestez în mod formal în legătură cu faptul că domnul Oltean, care conducea şedinţa, a întrerupt microfonul în timp ce vorbeam. Deci, vreau să protestez încă odată faţă de această chestiune şi să spun că mi s-a părut un gest necolegial", a  ridicat problema social-democratul Adrian Năstase, vicepreşedinte al Camerei.

Colegul său de partid Nicolae Bănicioiu a plusat solicitând convocarea comisiei de regulament şi sesizarea celei juridice.

"Deci eu cred că o sesizare a Comisiei de Regulament s-ar impune. Cred că o sesizare a Comisiei juridice s-ar impune. Da, pentru că s-au întâmplat nişte lucruri total neregulamentare. Domnul Ioan Oltean nu poate să desemneze judecător la Curtea Constituţională pe cine vrea domnia sa. Poate are vreun prieten acasă, în curtea casei şi, atunci, îl pune judecător! Din punctul meu de vedere, domnul Ioan Oltean a încălcat orice standard al democraţiei unei ţări civilizate. Trebuia să întrerupă demult şedinţa. Nu a avut mandat. Deşi i s-a cerut mandatul, s-a făcut că nu aude, a condus ilegal şedinţa", a  acuzat social-democratul.

Secretarul Camerei, democrat-liberalul Sever Voinescu s-a folosit de cererea lui Bănicioiu pentru asolicita şi luarea în colimator a parlamentarilor care şi-au dat în petic luni proferând ameninţări cu bătaia şi tăind firele microfoanelor de la tribună.

"Trebuie să lămurim exact ceea ce s-a întâmplat, iar cei vinovaţi să fie traşi la răspundere în măsura în care, evident, este posibil conform Regulamentului nostru, repet, după toate regulile noastre de funcţionare, că nu mă refer la altceva. Dar ceea ce s-a întâmplat ? ameninţări cu bătaia, tăierea microfonului în uralele altor deputaţi, smulgerea microfoanelor - sunt lucruri pe care sper, şi aici chiar sper că sunt în asentimentul tuturor colegilor, să nu le mai vedem vreodată în Parlament. Deci, doamna preşedinte, şi eu sunt de acord, prin Comisia noastră de disciplină, să declanşăm procedurile interne de anchetă pentru a lămuri ce s-a întâmplat acolo", a spus Voinescu.

Pentru a preveni continuarea unor controverse fără finalitate, Anastase le-a propus liderilor de grup să aibă o întâlnire cu ea pentru a discuta despre şedinţa de plen din 14 iunie.

"Există un demers al Grupului parlamentar PDL; mă rog, este dreptul dânşilor să ia anumite atitudini. S-au întâmplat lucruri foarte grave ? extrem de grave. Acest lucru nu poate fi trecut cu vederea ? este un lucru evident. Aş propune liderilor de grup să avem o discuţie în afara cadrului Biroului permanent ? când consideraţi dumneavoastră ? poate mâine, dacă sunteţi în Bucureşti, ca să stăm liniştiţi de vorbă pe acest subiect", a  spus Anastase, ideea fiind agreată şi de liderii de grup ai Opoziţiei.

Marius Vulpe, Antena3.ro

×
Subiecte în articol: opozitie comisie
Parteneri
FCSB, petrecere ”Made in Romania” după câștigarea titlului
x close