Antena 3 CNN Politică Roberta Anastase a primit 14 cadouri de protocol în 2010, dar a păstrat doar unul

Roberta Anastase a primit 14 cadouri de protocol în 2010, dar a păstrat doar unul

Roberta Anastase a primit 14 cadouri de protocol în 2010, dar a păstrat doar unul
Sursa foto: Foto: Intact Images
31 Dec 2010   •   12:19

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a primit în acest an 14 cadouri de protocol, dar a păstrat doar unul dintre ele. Este vorba de o casetă pentru bijuterii, evaluată la 80 de euro şi primită în aprilie de la ambasadorul Republicii Coreea la Bucureşti.

Celelalte cadouri au fost lăsate în patrimoniul Camerei Deputaţilor. Cel mai scump dintre ele valorează o mie de euro şi este o oglindă cu ramă din lemn de nuc, din partea preşedintelui Siriei.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a mai primit, printre altele, un leu de argint, un coşuleţ de porţelan, o tapiserie cu Marele zid Chinezesc şi un pandantiv mov din mătase naturală.

Potrivit legii, demnitarii trebuie să declare cadourile de peste 50 de euro primite în exerciţiul funcţiei şi le poate păstra pe cele care valoarează până în 200 de euro.

×
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close