Antena 3 CNN Politică Sergiu Andon nu mai este deputat. Camera Deputaţilor i-a revocat mandatul

Sergiu Andon nu mai este deputat. Camera Deputaţilor i-a revocat mandatul

Sergiu Andon nu mai este deputat. Camera Deputaţilor i-a revocat mandatul
Sursa foto: Foto: Antena 3
11 Sep 2012   •   13:07

Plenul Camerei Deputaţilor a decis marţi, cu 220 de voturi "pentru", 5 "împotrivă" şi 11 abţineri, încetarea mandatului de deputat al conservatorului Sergiu Andon, informează Agerpres.
   
Membrii Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor au constatat, pe 3 septembrie, încetarea mandatului de deputat al lui Sergiu Andon (PC) pentru incompatibilitate, luând act de hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în acest caz.
   
În cadrul şedinţei de marţi nu au fost dezbateri, iar deputatul PC Sergiu Andon nu a luat cuvântul.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat în data de 3 septembrie încetarea mandatului de deputat al lui Sergiu Andon, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis irevocabil că acesta este incompatibil cu calitatea de parlamentar, întrucât a fost avocat într-un proces de corupţie, judecătorii admiţând astfel raportul de constatare al inspectorilor de integritate.


×
Subiecte în articol: Sergiu Andon Camera Deputatilor
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close