Istoria României a fost adusă şi ea în prim plan prin difuzarea unui filmuleţ care îl prezenta pe Ceauşescu, în zilele lui de glorie şi până la revoluţia din 1989. Ion Cristoiu a declarat: "Totul este posibil". Potrivit analistului, victoria lui Obama nu este o întâmplare. De la asasinarea lui Martin Luther King, America a lucrat la înfrângerea mentalităţii potrivit căreia negrii sunt inferiori albilor. Un Obama nu putea să iasă decât în urma unei pregătiri prealabile, crede acesta.
Mugur Ciuvică a spus: "Eu sper să nu avem un Obama şi să nu avem nevoie de un Obama". E greu să credem în oameni providenţiali, America nu poate să stea într-un singur om, ea e condusă de un sistem. "Ultimul Obama pe care l-am avut noi românii a fost Traian Băsescu" a mai spus acesta. Campania preşedintelui Băsescu a semănat cu campania lui Obama din Statele Unite, deoarece, ca şi Obama, Băsescu a spus ceea ce ştia că oamenii vor să audă, a concluzionat acesta.
"Eu nu cred în entuziasm. America e bolnavă. Dacă o întreagă naţiune îşi pune atât de mari speranţe într-un om, ceva e în neregulă." a mai adăugat Ion Cristoiu. Obama a stârnit entuziasm ca vedetele noastre de televiziune, ca starletele noastre, a mai adăugat analistul. "România are nevoie de mai multă responsabilitate, de lucruri simple şi să nu ne mai entuziasmăm. România o salvăm toţi, încet încet dacă putem", a concluzionat Mugur Ciuvică.
Vedeţi înregistrările emisiunii Sinteza Zilei
Vedeţi prezentarea emisiunilor Antena 3
Vedeţi prezentarea jurnaliştilor Antena 3
Antena3.ro
Ştiri video recomandate