Antena 3 CNN › Politică › Bolojan anunță că a semnat acordul cu Luca Niculescu: Se va putea baza pe PNL o scurtă perioadă de timp, 2-3 luni, și cu condiții

Bolojan anunță că a semnat acordul cu Luca Niculescu: Se va putea baza pe PNL o scurtă perioadă de timp, 2-3 luni, și cu condiții

I.C.
2 minute de citit Publicat la 21:26 18 Oct 2026 Modificat la 21:37 18 Oct 2026
ID242646-INQUAM-PHOTOS-ALEXANDRU-NECHEZ (1)
Ilie Bolojan a semnat acordul cu Luca Niculescu. Foto: Inquam Photos/Alexandru Nechez

Ilie Bolojan a anunțat duminică seară că a semnat acordul de susținere cu premierul desemnat Luca Niculescu. Documentul stabilește condițiile pe care viitorul Guvern trebuie să le respecte în următoarele „două-trei luni”, până la adoptarea bugetului pe 2027.

Bolojan spune că una dintre principalele condiții este ca deficitul bugetar să continue să scadă anul viitor și să ajungă la cel mult 5,3%.

„Am semnat exact înainte de a veni la emisiune acest acord cu domnul Luca Niculescu, premierul desemnat de preşedintele României, care stipulează condiţiile pe care dânsul şi le asumă în schimbul votului de învestitură pe care Partidul Naţional Liberal i l-ar acorda. E, în fapt, un acord care stabileşte condiţiile pentru următoarele două-trei luni de zile, până la adoptarea bugetului pe anul 2027”, a declarat Ilie Bolojan, duminică, la B1 TV.

Liderul PNL a insistat că documentul nu reprezintă o înțelegere politică propriu-zisă și nici un sprijin necondiționat pentru viitorul Executiv.

„Nu este un acord politic, nu este un cec în alb dat acestui guvern, ci pur şi simplu este un acord necesar pentru ca ordonanţele care trebuie date, de exemplu, pentru rectificările bugetare, în aşa fel încât serviciile de bază să poată funcţiona în perioada următoare, să poată fi aprobate în Parlament, pentru ca ordonanţele care vin în pregătirea bugetului pe 2027 să poată fi date şi să fie aprobate în Parlament”, a explicat Ilie Bolojan.

El a spus că acordul este necesar și pentru ca bugetul pe 2027 să fie construit în limitele asumate de România și să mențină reducerea deficitului.

„De exemplu, una din clauze este să avem un deficit bugetar anul viitor în scădere şi să ajungem la maximum 5,3%, ceea ce este ţinta pe care România şi-a asumat-o în anii trecuţi”, a mai spus Ilie Bolojan.

„Viitorul guvern nu se va putea baza pe PNL decât pentru o scurtă perioadă de timp”

Președintele PNL a descris susținerea liberalilor pentru Guvernul Niculescu drept „un vot de necesitate”, nu un sprijin politic fără condiții.

Bolojan a mai spus că sprijinul PNL pentru viitorul Guvern va fi unul limitat în timp și legat în primul rând de măsurile necesare pentru rectificările bugetare și adoptarea bugetului pe 2027. După această perioadă, liberalii nu intenționează să susțină automat Executivul Niculescu:

„Viitorul guvern nu se va putea baza pe PNL decât pentru o scurtă perioadă de timp și pentru proiecte de buget”.

PNL și-a asumat, potrivit lui Bolojan, să nu depună o moțiune de cenzură până la aprobarea bugetului pe anul viitor, însă acest angajament este valabil doar în anumite condiții.

Liderul liberal a insistat că PNL va rămâne în opoziție și că nu este vorba despre o „opoziție amicală”: „Nu vom fi amicali cu hoția”.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close