Locuitorii unui oraș izolat din Norvegia, aflat într-una dintre regiunile care se încălzesc cel mai rapid din lume, au fost avertizați să nu mai bea apă de la robinet din cauza contaminării cu metale grele. Oamenii de știință spun că problema este legată de dezghețarea permafrostului, relatează The Guardian.
Longyearbyen, din arhipelagul Svalbard, își asigură cea mai mare parte a apei potabile dintr-un lac îndiguit de aproximativ 2,5 kilometri lungime, numit Isdammen, sau „iazul de gheață”. Temperaturile mai ridicate, provocate de criza climatică, au dus la dezghețarea permafrostului, iar rocile expuse astfel au început să elibereze metale în lac.
Longyearbyen se află la aproximativ 1.300 de kilometri de Polul Nord și se încălzește într-un ritm de cinci până la șapte ori mai mare decât media globală. Temperaturile din timpul toamnei cresc cu până la 4 grade Celsius într-un deceniu.
Cercetătorii spun că poluarea apei cu metale grele este, cel mai probabil, legată de doi factori: dezghețarea permafrostului - solul dur, înghețat pe tot parcursul anului, cu excepția unui așa-numit „strat activ” care se dezgheață vara - și structura geologică a fostului oraș minier.
„Combinația dintre dezghețarea permafrostului și roca de șist, care conține un mineral numit pirită, cunoscut și drept «aurul nebunilor», provoacă contaminarea sursei de apă”, a declarat Marjolaine Verret, specialistă în permafrost și conferențiară în geologie arctică la University Centre in Svalbard.
Atunci când pirita intră în contact cu apa și oxigenul, se oxidează și produce aciditate, a explicat ea. „Acidul rezultat poate acum să dizolve metalele grele din aceste roci și să le transporte în cursurile de apă. Problema pe care am avut-o aici, în Longyearbyen, este manganul, dar și alți contaminanți pot fi eliberați din roci”.
Autoritățile locale din Longyearbyen i-au avertizat pentru prima dată pe cei aproximativ 2.600 de locuitori în septembrie anul trecut, după ce nivelurile de mangan din apă s-au dovedit a fi de 25 de ori mai mari decât limita de 50 de micrograme pe litru recomandată de Institutul Norvegian de Sănătate Publică. Primarul din Longyearbyen, Terje Aunevik, a spus că apa potabilă nu a fost niciodată de o calitate foarte bună, din cauza sedimentelor, însă nivelurile de mangan „au luat-o razna”.
Expunerea îndelungată la concentrații mari de mangan poate provoca probleme neurologice, în special în cazul copiilor și sugarilor.
Autoritățile au introdus măsuri temporare de urgență, printre care instalarea unui rezervor central cu apă purificată gratuit, filtrată de fabrica locală de bere. Locuitorii își pot umple recipientele la supermarketul din oraș. În același timp, a fost deschisă o anchetă.
Nivelurile de mangan au scăzut între timp, însă, la începutul acestui an, concentrațiile de sulfați și nichel au depășit și ele limitele recomandate pentru apa potabilă. Din acest motiv, interdicția de a consuma apă de la robinet rămâne în vigoare.
Aunevik a spus că, deși nivelurile de mangan „nu sunt periculoase”, autoritățile trebuie să respecte recomandările guvernamentale. El a recunoscut că această criză a apei potabile a provocat multe nemulțumiri, unii locuitori fiind supărați de neplăcerile create.
Primarul, care a cerut o investigație privind calitatea apei, a spus că ar putea fi nevoie de „un sistem complet nou de alimentare cu apă”. Printre soluțiile luate în calcul se află instalarea unui sistem de filtrare la Isdammen și construirea unei instalații de desalinizare ca rezervă sau, invers, folosirea desalinizării ca sursă principală și a lacului ca soluție de rezervă. Oricare dintre variante ar fi „extrem de scumpă” și ar veni cu dificultăți tehnice, având în vedere temperaturile extreme din Svalbard, unde apa ajunge adesea la temperaturi sub zero grade, a spus Aunevik.
„În Norvegia, unde am considerat întotdeauna de la sine înțeles că putem bea apă direct de la robinet, este dificil să începem să ne gândim că trebuie să ne cărăm apa, așa cum facem acum. Și alte comunități mici ar trebui să fie prudente și să înceapă să se gândească la ce vor face dacă același lucru se întâmplă și cu sursele lor de apă”.
Verret și alți cercetători avertizează că poluarea surselor de apă din Longyearbyen ar putea fi un semn al problemelor cu care se vor confrunta și alte comunități din regiunea arctică.
„Acești factori - roca bogată în pirită și metale grele și dezghețarea permafrostului - sunt prezenți și în alte zone din Arctica, așa că acesta ar putea fi un prim exemplu al modului în care schimbările climatice pot afecta sursele de apă dulce, de exemplu în nordul Canadei și în Alaska”, a spus Verret.
