Antena 3 CNN Politică Soarta Guvernului se decide anul viitor. Dragnea se declară mulțumit

Soarta Guvernului se decide anul viitor. Dragnea se declară mulțumit

Soarta Guvernului se decide anul viitor. Dragnea se declară mulțumit
28 Dec 2017   •   23:30

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat joi că în luna ianuarie se va face o analiză în coaliţie în legătură cu o posibilă restructurare a Guvernului. 

"Evaluarea Guvernului s-a făcut permanent şi se face uitându-ne la măsurile pe care le-am adoptat în Guvern şi ne uităm şi în Parlament. Trebuie să vedem anul viitor dacă forma Guvenului este cea mai bună, dacă este nevoie sau nu să se procedeze la o restructurare a Guvernului. Dacă da sau nu. Nu a existat nici din partea Guvernului nici din partea noastră în coaliţie vreo perioadă de răgaz în care să poţi să faci o astfel de analiză şi am avut o discuţie cu primul ministru şi cu domnul Tăriceanu ca în ianuarie să începem să discutăm dacă se impune, dintr-o discuţie cu membrii Guvernului, să vedem dacă este necesar sau nu, pentru că în ianuarie vom începe discuţii serioase despre ce putem face pentru ca activitatea guvernamentală să fie şi mai bună decât a fost în această perioadă. A fost un an guvernamental bun, cu rezultate bune, cu o muncă eficientă, cu măsurile adoptate", a spus Dragnea la un post de televiziune.

El a adăugat că este mulţumit de activitatea premierului Mihai Tudose, pe care şi l-ar dori mai calm. 

"Eu sunt mulţumit de activitatea premierului Tudose. Este un tip care nu e foarte calm, sunt oameni care nu sunt foarte calmi. (...) Toţi trebuie să fim mai calmi, când eşti mai calm aduni mai multe în jurul tău, când eşti nervos, nu aduni", a arătat el. 

Preşedintele PSD a mai subliniat că personal, până acum, nu are niciun element care să îi spună că trebuie să fie remaniat vreun ministru. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: guvern remaniere Liviu Dragnea mihai tudose
Parteneri
Alertă! Drone observate de la Baza Aeriana 57 Mihail Kogălniceanu
x close