Antena 3 CNN Politică Surse: Nicușor Dan ar putea anunța numele premierului fără consultări. Liderii politici nu au fost chemați încă la Cotroceni

Surse: Nicușor Dan ar putea anunța numele premierului fără consultări. Liderii politici nu au fost chemați încă la Cotroceni

Vasile Marcu
2 minute de citit Publicat la 10:39 16 Sep 2026 Modificat la 11:15 16 Sep 2026
Nicușor Dan
Nicuşor Dan nu a convocat încă liderii politici la Cotroceni pentru desemnarea premierului. Foto: Agerpres

Nicuşor Dan nu a convocat încă liderii politici la Cotroceni pentru desemnarea premierului. Preşedintele i-ar mai putea chema mâine pentru că vineri pleacă din ţară. Sursele Antena 3 CNN spun că Nicuşor Dan încă mai caută o variantă de premier care să propună un Guvern care să treacă de Parlament. Surse au declarat pentru Antena 3 CNN că e posibil ca desemnarea să fie făcută fără să mai aibă loc consultări.

Până acum, partidele nu au primit niciun semnal privind convocarea lor la discuții, fie ele formale sau informale.

Doar astăzi după-amiază sau mâine dimineață mai sunt posibile aceste discuții. Sâmbătă, Nicușor Dan pleacă în SUA.

Este posibil ca desemnarea să fie făcută fără consultări, iar Nicușor Dan doar să anunțe numele celui pe care îl desemnează, potrivit unor surse.

Nicușor Dan spunea că pe masa sa rămân cele două propuneri venite din partea partidelor, adică Sorin Grindeanu, din partea PSD, și Siegfried Mureșan, din partea polului de dreapta - PNL, USR, UDMR.

Președintele își dorește un premier neimplicat în fosta coaliție. Și-ar dori un independent politic, însă partidele l-au refuzat pe Luca Niculescu. Nici Alexandru Nazare nu se știe dacă mai rămâne favorit.

Sigure sunt cele două propuneri venite din partea partidelor, adică Grindeanu și Mureșan.

Până la finalul săptămânii va trebui să avem desemnarea premierului. Nicușor Dan spunea că va anunța numele premierului înainte de 19 septembrie.

Președintele Nicușor Dan spunea luni că vrea să desemneze un candidat pentru funcția de premier înainte de plecarea sa în Statele Unite și că actualul blocaj politic nu mai poate continua mult timp. Într-un interviu acordat luni Euronews România, șeful statului a vorbit și despre varianta Alexandru Nazare, pe care l-a descris drept un profesionist care cunoaște bine bugetul și relația cu mediul financiar, dar a evitat să spună dacă îl va desemna.

Nicușor Dan a precizat că, în această perioadă, a avut „zeci de discuții” cu reprezentanții partidelor și că negocieri au existat și direct între formațiunile politice.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, spunea luni că Ilie Bolojan ar putea rămâne premier interimar „mult și bine” dacă „nu reușim să învestim un nou Guvern”. El a susținut că varianta alegerilor anticipate „trebuie luată în calcul foarte serios”.

Au fost și presiuni intense pe care le-au exercitat partidele din fosta coaliție de guvernare, atât liberalii, cât și social-democrații. Social-democrații, prin Sorin Grindeanu, spuneau că lor ar trebui să le fie dat mandatul pentru funcția de prim-ministru, pentru că sunt singurii capabili să strângă o majoritate în Parlament.

Premierul Ilie Bolojan, la sfârșitul săptămânii trecute, spunea că președintele trebuie să facă rapid o propunere pentru funcția de prim-ministru, în condițiile în care sunt domenii-cheie, sănătatea, transporturile, care în foarte scurt timp rămân fără finanțare.

 

 

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine

Parteneri

x close