Surse din PNL au declarat pentru Antena 3 CNN că numele susținut de Ilie Bolojan pentru funcția de ministru al Educației este cel al rectorului Universității din Alba Iulia, Daniel Breaz. Acesta a fost ministru al Educației din partea PSD, ulterior trecând la Partidul Național Liberal. Momentan ministerul este condus prin interimat de premierul Ilie Bolojan.
Numele lui Daniel Breaz a stârnit „rumoare” în PNL, când liberalii au aflat despre posibilitatea ca acesta să fie viitorul ministru al Educației. Surse participante susțin că liberalii sunt „stupefiați” de varianta ca un fost ministru al PSD să preia portofoliul. Potrivit surselor citate, Breaz ar fi singurul rector care ar fi acceptat propunerea lui Ilie Bolojan pentru a ocupa funcția rămasă vacantă după demisia lui Daniel David.
Daniel Breaz a fost senator din partea PSD între 2016 și 2020. Rectorul UAB a fost un apropiat al fostului lider social democrat, Liviu Dragnea. În guvernul Dăncilă a fost ministru al Culturii (20 noiembrie 2018-2 august 2019), iar apoi a asigurat interimatul ministerului Culturii timp de câteva luni, în perioada (2 august 2019-4 noiembrie 2019).
În 2020, Breaz și-a dat demisia din PSD și pentru scurt timp a făcut parte din formațiunea politică condusă de Liviu Dragnea și Codrin Ștefănescu, Alianța Pentru Patrie. În 2022 Daniel Breaz a intrat în PNL.
Potrivit Alba24.ro, Daniel Breaz ar fi negat că ar fi avut o astfel de discuție cu premierul Bolojan. De asemenea acesta a negat că ar fi avut o discuție pe acest subiect în interiorul UAB. În finalul discuției cu reporterul alba24.ro Daniel Breaz a spus că: ”Vom vedea ce va fi”.