Antena 3 CNN › Politică › Susținătorii lui Călin Georgescu protestează la arest. Din Polonia, George Simion le cere oamenilor să iasă în stradă

Susținătorii lui Călin Georgescu protestează la arest. Din Polonia, George Simion le cere oamenilor să iasă în stradă

George Forcoş
3 minute de citit Publicat la 14:49 03 Oct 2026 Modificat la 23:00 03 Oct 2026
sustinatorii-lui-calin-georgescu-au-venit-cu-cortul-si-chiar-cu-copiii-in-fata-arestului-central-imaginile-care-au-starnit-revolta-1107119
Foto: INQUAM PHOTOS George Călin/TikTok

Continuă momentele tensionate la Arestul Central, unde susținătorii lui Călin Georgescu protestează de mai multe zile. Oamenii au devenit din ce în ce mai furioși și continuă să scandeze. În acest context, autoritățile iau în calcul inclusiv mutarea fostului candidat la alegerile prezidențiale într-un alt centru de detenție, aflat într-o zonă mai puțin populată.

UPDATE 20:40 George Simion a transmis, sâmbătă, un nou mesaj pe Facebook prin care îi îndeamnă, din nou, pe oameni să iasă în stradă, el aflându-se în Polonia.

„Vă rog mobilizați-vă toți. E nevoie de fiecare, în special românii din Franța și Statele Unite. Sunt în Polonia unde spun participanților internaționali cum a fost arestat Călin Georgescu. Marți de la ora 20:00 sunt în direct la TVR iar apoi live cu Mario Nawfal.

De la ultimul cătun până la marile capitale, e nevoie să protestăm și să vorbim. Dacă știți români care se pot implica în Statele Unite și Franța, scrieți-mi în privat numerele lor de telefon și locația”, a transmis el pe Facebook.

Știre inițială

Călin Georgescu a transmis primul său mesaj de când se află în arest, prin intermediul unuia dintre gărzile sale de corp, care a venit de două ori la Arestul Central pentru a-i aduce pachet. Potrivit acestuia, Georgescu le-a transmis susținătorilor care se află încă de marți în fața arestului că "le mulțumește și că îi aude".

Polițiștii au dat, până acum, 50 de amenzi în valoare totală de 51.800 de lei.

Scene tensionate la Arestul Central

Amintim că George Simion i-a cheamat pe toți susținătorii AUR să iasă în stradă, inclusiv în fața Arestului Central, pentru a protesta față de arestarea lui Călin Georgescu. Liderul AUR îi îndeamnă să se mobilizeze și în alte orașe și anunță inclusiv un miting de susținere în fața Parlamentului European.

Protestele și scandările au început să îi deranjeze însă pe locuitorii din zonă. În aceste condiții, este analizată posibilitatea ca Georgescu să fie mutat într-un alt centru de reținere.

Potrivit surselor Antena 3 CNN, la începutul săptămânii viitoare, Călin Georgescu ar putea fi scos din arest și dus în fața anchetatorilor pentru a participa la percheziții informatice.

Nu ar fi însă pentru prima dată când fostul candidat este scos din arest. Georgescu mai este vizat în alte două dosare. Unul dintre acestea are următorul termen pe 12 octombrie și vizează dosarul în care este cercetat pentru instigare la tentativă de lovitură de stat. Dosarul a avut un termen și săptămâna trecută, însă acesta a fost amânat.

Avocații lui Călin Georgescu susțin că în dosarul privind tentativa de lovitură de stat există un volum clasificat la care nu ar fi avut acces până acum. Aceștia au depus cereri scrise prin care solicită clarificări cu privire la conținutul acestui volum și la accesul la informațiile din acesta.

Călin Georgescu mai are un termen și pe 13 octombrie, la Judecătoria Sectorului 1, în dosarul în care este acuzat de propagandă legionară.

Apelul făcut de George Simion

Într-un clip publicat pe rețelele sociale, Simion a început prin a susține că România este condusă de „forțe străine”.

„În România dictează alții, suntem conduși de forțe străine. A spus-o și domnul care e la Cotroceni”, a afirmat liderul AUR.

Simion i-a felicitat apoi pe oamenii care s-au strâns în ultimele zile în fața Arestului Central, unde Călin Georgescu se află în arest preventiv pentru 30 de zile.

„Vreau să-i felicit pe cei care în aceste zile s-au prezentat la Arestul Central și au fost solidari cu un om care este persecutat pe criterii politice”, a spus George Simion.

Joi, în jurul orei 19:30, în fața Arestului Central erau aproximativ 300 de persoane. Grupuri veneau și plecau, în timp ce din mulțime se auzeau scandări precum „Libertate”, „Turul doi, înapoi” sau „Arestați-ne pe toți”. Peste aproape patru ore, numărul celor rămași era încă aproximativ același, iar corturile erau deja instalate.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close