Antena 3 CNN Politică Tăriceanu, despre numirea lui Vâlcov la Guvern: Este foarte competent

Tăriceanu, despre numirea lui Vâlcov la Guvern: Este foarte competent

Tăriceanu, despre numirea lui Vâlcov la Guvern: Este foarte competent
31 Ian 2018   •   22:40

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că Darius Vâlcov, numit consilier de stat în aparatul propriu de lucru al prim-ministrului, este "foarte competent" şi speră ca acesta să îşi poată aduce contribuţia în Cabinetul Dăncilă.

Întrebat despre cooptarea lui Vâlcov în echipa premierului, Tăriceanu a spus: "Aceasta este o decizie care este la latitudinea prim-ministrului, care are tot dreptul să îşi selecteze grupul de consilieri".

"Îl cunosc pe Darius Vâlcov şi am lucrat peste un an de zile cu el direct, nemijlocit pe programul de guvernare. Îl cunosc şi din perioada în care a fost ministru de Finanţe. Când l-am cunoscut ca ministru de Finanţe, în cadrul unei întâlniri organizate la minister, (...) a fost o impresie foarte bună pe care ne-a făcut-o (n.r. celor de la întâlnire). Am schimbat după aceea păreri cu ceilalţi care aveau o experienţă ministerială şi ne-a făcut o părere foarte bună. E un om foarte competent şi sper să îşi poată aduce contribuţia în Cabinetul doamnei Dăncilă în elaborarea, rafinarea unor propuneri şi transpunerea programului de guvernare", a afirmat Tăriceanu, miercuri, la Parlament.

Referindu-se la probleme de imagine ale lui Vâlcov din cauza dosarelor din Justiţie, Tăriceanu a spus: "70% din oamenii politici au dosare şi probleme de imagine. (...)Dosarele se fac pe bandă rulantă. Li s-au făcut dosare lui Sevil Shhaideh, Rovanei Plumb, lui Paul Stănescu. S-au redeschis dosare. E o luptă deschisă care se încadrează în ceea ce am spus eu de multe ori, şi anume o mişcare de epurare a clasei politice în România şi a elitelor în general. Vedeţi că abuzurile nu se petrec numai împotriva oamenilor politici, ci abuzurile se văd la nivelul oamenilor obişnuiţi. (...) La oamenii politici sunt semne de întrebare, că aşa suntem noi obişnuiţi să punem semne de întrebare, dar semnele astea de întrebare le mai puneţi şi împotriva acestor oameni simpli care nu au nicio legătură cu zona politică şi care sunt afectaţi de abuzuri şi excese?".

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close