Antena 3 CNN Politică UDMR cere păstrarea prefecţilor maghiari în zona Har-Cov

UDMR cere păstrarea prefecţilor maghiari în zona Har-Cov

UDMR cere păstrarea prefecţilor maghiari în zona Har-Cov
29 Dec 2008   •   16:39

Confruntaţi cu iminenta schimbare a prefecţilor de către noua guvernare, reprezentanţii UDMR fac apel la calculul "pur matematic şi statistic" pentru a pleda în favoarea păstrării sau numirii de prefecţi maghiari în Covasna şi Harghita. În caz contrar, Uniunea ameninţă cu mersul în instanţă la forurile internaţionale de profil.
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, fost deputat UDMR în legislatura trecută, a declarat luni că un calcul"pur matematic şi statistic" arată că în cele două judeţe trăiesc 75%, respectiv 85% maghiari, prin urmare "elegant şi normal" ar fi ca prefecţii celor două judeţe să provină din rândul acestei comunităţi.
"În cei 18 ani de democraţie fie în Covasna, fie în Harghita a fost un prefect român şi unul maghiar şi cred că e timpul ca ambele judeţe să aibă prefecţi maghiari", a spus Antal Arpad.
Edilul a precizat că UDMR va protesta inclusiv la forurile internaţionale în situaţia în care actualul prefect al judeţului Covasna, Gyorgy Ervin, va fi schimbat din funcţie în conformitate cu înţelegerea existentă între PSD-PC şi PD-L.
În prezent la nivelul acestui judeţ este vehiculată posibilă numirea de către PSD a actualului subprefect, juristul Codrin Munteanu în funcţia de prefect.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: UDMR Antal Arpad
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close