Antena 3 CNN Politică Un deputat plecat din PNL s-a înscris în ALDE

Un deputat plecat din PNL s-a înscris în ALDE

Un deputat plecat din PNL s-a înscris în ALDE
Sursa foto: Foto: Facebook/Daniel Olteanu
26 Iun 2018   •   11:54

Deputatul Daniel Olteanu şi-a anunţat, marţi, înscrierea în Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE), la o lună după ce a demisionat din Partidul Naţional Liberal, el afirmând că nu va renunţa să susţină marile investiţii în infrastructură în Moldova.

„Am decis să mă alătur ALDE pentru că, după 22 ani de la semnarea adeziunii la PNL, este foarte greu să nu rămân liberal, alături de mulţi dintre colegii cu care am traversat aceşti ani. Mă onorează faptul că domnul preşedinte Călin Popescu-Tăriceanu a considerat că subiectele şi proiectele pe care le-am adus în spaţiul public pȃnă acum, ca parlamentar, şi mă refer în special la cele care privesc atenuarea discrepanţelor regionale cu sprijinul direct al statului, sunt solide şi merită susţinerea ALDE. E vorba despre iniţiative pentru care vasluienii, al căror reprezentant sunt, au găsit prea puţină deschidere şi înţelegere din partea guvernărilor anterioare, şi care se referă la scăderea decalajelor între Vaslui şi regiunile bogate, la ştergerea inechităţilor între Moldova şi restul ţării”, se arată într-un comunicat de presă semnat de Daniel Olteanu.

El promite că discursul său politic va rămȃne acelaşi, că nu va renunţa la temele pe care le-a adus în atenţia publică prin intervenţiile din Parlament şi că va continua să susţină că marile investiţii în infrastructură sunt primele obiective care trebuie asumate pentru Moldova.

”Înainte de a le condiţiona, însă, de resursele de finanţare europeană, trebuie să le realizăm cu fonduri de la bugetul de stat. România a construit 215 km de autostradă cu fonduri de la bugetul de stat, zero km în Moldova, iar asta este o situaţie inadmisibilă. Am speranţa că ALDE va fi locul în care, după o perioadă deloc uşoară pentru mine, voi avea parte de atmosfera de lucru care mi-a lipsit din cauza tensiunilor şi conflictelor ce s-au perpetuat în ultimii ani în PNL. Îmi doresc o colaborare excelentă cu toţi colegii din ALDE, pe care îi asigur că îmi pun la dispoziţie întreagă experienţă politică şi administrativă, şi toată energia de care dispun pentru reuşita unor proiecte comune″, a mai susţinut Daniel Olteanu.

×
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close