Antena 3 CNN Politică USL nu participă la consultările cu preşedintele Băsescu

USL nu participă la consultările cu preşedintele Băsescu

USL nu participă la consultările cu preşedintele Băsescu
Sursa foto: Foto: Intact Images
de M.Z.    |    13 Feb 2012   •   11:00

USL nu va participa, astăzi, la consultările cu preşedintele Traian Băsescu, a anunţat, luni, liderul PNL Crin Antonescu, copreşedintel al USL, la finalul unei şedinţe a liderilor USL.

Antonescu a precizat că, pentru USL, subiectele propuse de şeful statului nu sunt pe agenda lor, fiind mai importantă actualia situaţie din ţară.

"Nu subiectele propuse de preşedinte sunt pentru noi subiecte de agendă, ci aceste foarte mari dificultăţi prin care foarte mulţi concetăţeni trec, noi suntem în permanentă legătură cu aleşii noştri locali", a declarat Crin Antonescu.

Şeful liberalilor a mai precizat că un alt motiv pentru care USL refuză să dea curs invitaţiei şefului statului este atitudinea "inacceptabilă" a preşedintelui Băsescu la precedentele consultări, referitoare la desemnarea premierului.

Crin Antonescu a declarat, de asemenea, că greva parlamentară a opoziţiei continuă.

Puterea şi opoziţia sunt invitate luni, de preşedintele Băsescu, la discuţii privind dialogul dintre partide şi funcţionarea Legislativului, precum şi perspectivele ratificării de către România a Tratatului de stabilitate în Uniunea Economică şi Monetară.

Reprezentanţii USL sunt invitaţi la ora 12.00, iar reprezentanţii PDL, UDMR, UNPR şi grupului parlamentar al minorităţilor naţionale la ora 13.00.

Reprezentanţii Puterii au anunţat că vor merge la consultările de la Cotroceni, susţinând necesitatea deblocării situaţiei din Parlament. Consultările au loc pe fondul grevei parlamentare a Opoziţiei.

Este pentru a doua oară în ultimele zile când aceste teme fac obiectul unei invitaţii a şefului statului la consultări, după ce, lunea trecută, când ele trebuiau să aibă loc, au fost amânate, în schimb partidele şi formaţiunile parlamentare fiind prezente la discuţii cu preşedintele Băsescu pentru desemnarea unui nou prim-ministru.

 




×
Parteneri
Negocieri intense pentru evitarea grevei generale a poștașilor
x close