O nouă întâlnire cu sindicatele pe legea salarizării are loc sâmbătă la Parlament. Sindicaliștii din sănătate care au participat la discuții au anunțat că nu sunt de acord cu noua lege a salarizării și nu renunță la greva de avertisment de luni. Asta în timp ce revolta creşte, după ce s-a descoperit că noua lege a salarizării creşte veniturile pentru demnitari, în timp ce pentru alte categorii scad salariile. Demnitarii vor beneficia de majorări în mai multe etape.
Partidele au discutat deja, la Cotroceni, dar urmează să mai aibă o întâlnire săptămâna viitoare.
Ciprian Văcaru, de la PSD, a declarat sâmbătă la Antena 3 CNN că angajații din sănătate, educație și cultură sunt nemulțumiți de actuala formă a proiectului. PSD va pregăti până luni o serie de amendamente, care vor fi prezentate marți, la următoarea întâlnire de la Palatul Cotroceni.
"De ieri, după întâlnirea de la Cotroceni, am început discuțiile cu sindicatele. Mâine vom finaliza întâlnirile cu toate familiile ocupaționale", a declarat Văcaru.
Sâmbătă au avut loc consultări cu sindicatele din educație și sănătate, iar ulterior cu reprezentanții angajaților din diplomație și administrația publică centrală, a adăugat el.
Potrivit lui Văcaru, sindicatele din sănătate nu sunt de acord cu forma actuală a legii salarizării și vor continua procedurile pentru declanșarea protestelor.
"Având în vedere discuțiile din perioada consultărilor cu Ministerul Muncii și proiectul prezentat ieri, vor continua procedurile pentru declararea grevei. Sindicaliștii sunt nemulțumiți de coeficienții discutați în timpul consultărilor și de prevederile referitoare la sporuri", a spus acesta.
Sindicaliștii din sănătate au confirmat că nu renunță la greva de avertisment programată pentru luni.
Nici reprezentanții angajaților din educație nu sunt mulțumiți de proiect. Aceștia susțin că o parte dintre măsurile discutate anterior cu autoritățile nu se regăsesc în forma actuală a documentului.
Sindicatele din cultură au solicitat, la rândul lor, mai multe modificări. Potrivit reprezentantului PSD, revendicările formulate până acum vizează atât conținutul legii, cât și grilele și coeficienții de salarizare.
"Încercăm să discutăm cu toate sindicatele, pentru că legea trebuie să fie acceptată social", a afirmat Ciprian Văcaru.
El a amintit că PSD se află în opoziție și a început încă de săptămâna trecută discuțiile cu marile confederații sindicale. În urma acestor întâlniri a fost stabilit un mecanism de lucru pentru modificarea viitoarei legi a salarizării.
"Până luni, la prânz, vom finaliza o serie de amendamente la actualul proiect al legii, pentru a le putea prezenta. Marți vom merge la Cotroceni cu toate concluziile acestor discuții", a declarat Văcaru.
Sindicaliștii Sanitas sunt nemulțumiți de proiectul noii legi a salarizării și amenință cu declanșarea grevei generale începând din 28 iulie. Până atunci, sindicatul anunță că va fi o grevă de avertisment, luni, 20 iulie, între orele 9-11.
În acest interval vor fi asigurate doar urgențele și o treime din restul activității, spune Sindicatul Sanitas.
Președintele SANITAS, Iulian Pope, a declarat vineri că greva de avertisment de luni va avea loc indiferent de evoluția negocierilor cu partidele parlamentare. La rândul său, liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a precizat că proiectul prezintă disfuncționalități.
Iulian Pope, președintele SANITAS, a susținut că schimbările din salarizarea personalului din sistemul sanitar nu sunt deloc bune.
"În orice variantă, greva de avertisment de luni se va desfășura. Pe de altă parte, nu avem niciun motiv, citind la prima vedere noul proiect al legii salarizării, nu avem niciun motiv să credem că această grevă generală, anunțată pentru 28 iulie, nu se va desfășura. Dar e un pic devreme. De mâine încep consultările cu partidele parlamentare și, în funcție de aceste consultări, probabil că săptămâna viitoare vom anunța. Am ascultat cu atenție și vă mărturisesc că n-am văzut grila pentru demnitari, pentru că e ultima mea preocupare acum. În schimb, am încercat să văd schimbările din salarizarea personalului din sistemul sanitar și ele nu sunt deloc bune. Îmbunătățirile sunt aproape nesemnificative, la unele grile o creștere de 0,02 în coeficient. O creștere a continuității de la 10 la 30% pentru unele categorii profesionale și la 20% pentru gărzi. La un prim calcul, acesta va duce la pierderi pentru serviciile de ambulanță, cu siguranță și pentru secțiile de ATI și UPU-SMURD, pe această continuitate față de ce se primește acum.", a declarat Pope.
Și liderii sindicatelor din Sănătate și Poliție au vorbit, vineri, la Antena 3 CNN, despre noul proiect al legii salarizării, susținând că acesta nu rezolvă problemele din sistem. Vicepreședintele Sindicatului Polițiștilor, Mihai Zlat, a afirmat că organizația a transmis aproape 50 de pagini de amendamente la proiectul anterior și că doar o parte dintre acestea au fost preluate.
PSD are o poziţie constructivă privind legea salarizării, dar nu va vota o lege pe baza căreia vor fi tăiate veniturile angajaţilor din sistemul public, a declarat vineri deputatul Florin Manole, la finalul unei întâlniri avute la Parlament cu liderii sindicatelor din sănătate. Manole a menţionat că poziţia PSD la sfârşitul tuturor acestor discuţii "nu va fi una diferită de poziţia sindicatelor": "Vom merge împreună, pentru că obiectivul nostru este să nu nedreptăţim pe nimeni din sistemul public".
În noul proiect al legii salarizării, consultat de Antena 3 CNN, apar mai multe modificări fața de varianta anterioară a Ministerului Muncii. Printre cele mai importante se numără majorarea sporului pentru fonduri europene de la 20% la 40% pentru aleșii locali și modificarea "diferenței salariale tranzitorii". Dacă în prima variantă a legii, compensarea dată de stat pentru salariile care pe grilă scădeau nu se acorda personalului nou angajat și înceta la promovare sau schimbarea funcției, în noua variantă a legii, compensarea poate fi acordată și personalului nou încadrat și se păstrează și la reîncadrare pe funcții similare. De asemnea, majorările pentru demnitari au fost eșalonate până în 2031. În proiect a fost introdus și un spor de până la 15% din salariul de bază pentru personalul din administrația publică locală. Legea ar urma să intre în vigoare mai repede, de la data de 1 decembrie 2026. Ministrul Dragoș Pîslaru a anunțat că, după discuțiile cu Comisia Europeană, impactul bugetar a crescut de la 8 miliarde de lei la 12 miliarde de lei.
Discuțiile la Palatul Cotroceni pe proiectul Legii salarizării unitare au durat vineri aproximativ două ore. Consilierul prezidențial Radu Burnete a anunțat că ministrul Muncii le-a prezentat un draft al proiectului, pe care partidele îl vor analiza, iar săptămâna viitoare liderii PSD-PNL-USR-UDMR vor merge, din nou, la Cotroceni.
De asemenea, la finalul discuțiilor, ministrul Dragoș Pîslaru a declarat că sindicatele au cerut să fie alocate 20 de miliarde de lei pentru această lege, dar suma maximă pe care România și-o permite e de 12,1 miliarde.