Antena 3 CNN Politică Vanghelie, atacat de Năstase. Scorul PSD Bucureşti la prezidenţiale nu justifică cei 225 de delegaţi

Vanghelie, atacat de Năstase. Scorul PSD Bucureşti la prezidenţiale nu justifică cei 225 de delegaţi

Vanghelie, atacat de Năstase. Scorul PSD Bucureşti la prezidenţiale nu justifică cei 225 de delegaţi
Sursa foto: Adrian Nãstase
11 Feb 2010   •   11:52

PSD Bucureşti a obţinut în primul tur al prezidenţialelor doar 237.000 de voturi faţă de cele 347.000 câştigate la scrutinul similar din 2004. Atunci cum se justifică dublarea numărului de delegaţi de care va beneficia Marian Vanghelie la Congres, se întreabă preşedintele Consiliului Naţional al partidului, Adrian Năstase pe blogul său. Potrivit fostului premier, delegaţii social-democraţi ar trebui aleşi pe criterii transparente, nu după nişte norme pe care le cunosc doar câţiva la nivelul de vârf.

Preşedintele CN al PSD, Adrian Năstase susţine că nu cunoaşte cum a fost stabilită norma de reprezentare pentru delegaţii la Congres, de vreme ce nu a fost invitat să participe la luarea deciziei respective.

Conform Statutului PSD, norma de reprezentare este decisă de Comitetul Executiv Naţional şi se stabileşte "în funcţie de numărul membrilor de partid, de activitatea politică şi de rezultatele obţinute la alegeri de către fiecare organizaţie de partid", subliniază el.

"Din câte am înţeles, în urma unor discuţii între anumiţi lideri, după ultimul CexN, s-au transmis în organizaţii anumite cifre şi apoi au avut loc discuţii bilaterale cu Liviu Dragnea, secretarul general. Au fost corectate unele disparităţi. Înţeleg că, oricum, discuţia va fi reluată luni, la viitoarea şedinţă a CExN. Problema este că, la acest sfârşit de săptămână, au loc vreo zece conferinţe judeţene unde se vor stabili delegaţi la Congres, prin raportare la nişte cifre care au un anumit grad de incertitudine", atrage atenţia Năstase.

Liderul Consiliului se arătă foarte nemulţumit mai als de dublarea numărului de delegaţi de la Bucureşti, de la 112 - la Congresul din 2005 - la 225 la Congresul din 20 februarie, mai ales că rezultatele comparative nu ar justifica o asemenea majorare, ci dimpotrivă.

"Astfel, dacă în 2004, în primul tur la prezidenţiale, în Bucureşti, PSD a obţinut 347.000 de voturi, în 2009, în primul tur, PSD a obţinut pentru candidatul său, 237.000 de voturi, deci cu 110.000 de voturi mai puţin! Şi atunci, care ar fi argumentul de performanţă pentru a dubla numărul de delegaţi?", se întreabă preşedintele CN al PSD.

Potrivit lui Năstase, Marian Vanghelie, liderul PSD Bucureşti, invocă în favoarea sa rezultatul obţinut în al doilea tur al prezidenţialelor din 2009, un argument eronat de vreme ce performanţa PSD poate fi judecată doar prin prisma rezultatelor din primul tur al prezidenţialelor, la al doilea tur rezultatul reflectând şi sprijinul liberalilor şi al tuturor celor care au votat anti-Băsescu.

"Să nu fiu înţeles greşit. Aş dori ca la acest Congres să participe cât mai mulţi colegi. Problema este că neavând o sală pentru câteva sute de mii de membri, Congresul trebuie să aibă loc prin prezenţa delegaţilor din toate organizaţiile. Aleşi însă într-o proporţie echitabilă şi după criterii trasparente", mai spune Năstase.

Antena3.ro

×
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close