Antena 3 CNN Politică Vezi declaraţia Aspaziei Cojocaru, cea care a înclinat balanţa în favoarea lui Traian Băsescu

Vezi declaraţia Aspaziei Cojocaru, cea care a înclinat balanţa în favoarea lui Traian Băsescu

Vezi declaraţia Aspaziei Cojocaru, cea care a înclinat balanţa în favoarea lui Traian Băsescu
Sursa foto: Foto: Mediafax
21 Aug 2012   •   18:01

Aspazia Cojocaru, judecătoarea care practic a înclinat balanţa în favoarea lui Traian Băsescu, a declarat că nu a făcut decât să respecte legea.
   
"Nu mă justific faţă de nimeni în deciziile luate şi nu am făcut decât să respect legea", a declarat Aspazia Cojocaru.
   
Victor Ponta a declarat că miza la nivelul Curţii Constituţionale a fost de fapt ca judecătorul Aspazia Cojocaru să voteze pentru menţinerea în funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, iar judecătorii nu au ţinut cont de datele solicitate Guvernului.
   
"Astăzi am realizat şi noi, cei din Guvern, şi cred că toată lumea că de fapt nu s-a dorit niciun moment să se afle cu adevărat câţi români sunt în acest moment cu drept de vot în ţara noastră, e drept că am aflat acest lucru, dar nu asta a fost preocuparea Curţii Constituţionale, preocuparea a fost de a mai convinge un judecător, de fapt o doamnă judecătoare să treacă în tabăra celor care îl susţin pe preşedintele Băsescu. (...) De fapt, cei de la Curte nu vroiau decât să o convingă pe doamna Cojocaru să voteze, nici nu au luat în seamnă ce am trimis noi şi atunci mă întreb de ce nu au convins-o de pe 3 august, că, uite, am mai pierdut 20 de zile inutil", a susţinut Ponta.
   
El a mai apreciat că la nivelul Curţii Constituţionale a fost luată "o decizie pur politică".
   
Judecătorul CC Ion Predescu a declarat că Aspazia Cojocaru, judecător propus de PSD la Curtea Constituţională, a înclinat balanţa la CC în favoarea lui Traian Băsescu, scrie Mediafax.
 
 

×
Parteneri
Datoria neştiută de 7.200 lei pe care fiecare român o are
x close