Vicepremierul Oana Gheorghiu explică listarea unor pachete minoritare din companiile de stat la bursă este benefică pentru economie și pentru români, afirmând că această măsură nu duce la pierderea controlului statului, ci la mai multă transparență, profit și responsabilitate în administrare. Ea dă ca exemplu Hidroelectrica, care, spune ea, a trecut de la pierderi și contracte păguboase la profituri de miliarde după listare.
Explicațiile sale vin după ce PSD a anunțat că va depune un proiect de lege care să blocheze, timp de doi ani, astfel de tranzacții, în timp ce Guvernul analizează listarea unor pachete minoritare.
Vicepremierul explică faptul că problemele Hidroelectrica nu au ținut de lipsa resurselor, ci de modul în care compania a fost administrată înainte de listare:
„Cea mai mare companie de energie din România, pusă pe butuci prin contracte cu intermediari privați care scoteau valoarea din companie cu complicitatea și ajutați de incompetența statului. Activele erau excepționale. Guvernanța? Inexistentă. Activele erau ale noastre, ale cetățenilor, dar banii se duceau altundeva”.
Potrivit acesteia, listarea la bursă din iulie 2023 nu a însemnat pierderea controlului statului, ci dimpotrivă, introducerea unor reguli care nu mai permit abuzuri:
„Statul n-a vândut nimic din pachetul său. În schimb, Fondul Proprietatea - un acționar privat - și-a vândut cei 20% ai lui. Statul român deține în continuare 80% din Hidroelectrica. Exact ca înainte. Diferența e că acum compania nu mai poate ascunde nimic. Raportări financiare publice în fiecare trimestru, contractele importante aprobate de acționari, managementul răspunde în fața a zeci de mii de oameni și a Autorității de Supraveghere Financiară. Contractele dezavantajoase cu intermediari? Imposibile.”
De la milioane la miliarde
Oana Gheorghiu spune că schimbarea de guvernanță s-a văzut direct în rezultate:
„Hidroelectrica 2011: profit 6.400.000 lei. Hidroelectrica 2023: profit 6.400.000.000 lei. Adică de la milioane, la miliarde și de 1.000 de ori mai mult pentru România. Vorbim de aceleași active, dar de o guvernanță cu totul diferită”.
Și veniturile statului au crescut semnificativ:
„Dividende încasate de statul român: 2022 (pre-listare): 3,06 miliarde de lei; 2024 (post-listare): 5,03 miliarde de lei. Într-un singur an, dintr-o singură companie, bugetul public a primit echivalentul a peste 1 miliard de euro.”
Cine câștigă
Vicepremierul subliniază că beneficiile ajung direct la milioane de români:
„Toți salariații cu pensie privată Pilon II sunt deja acționari de facto la Hidroelectrica. Fondurile de pensii dețin împreună 11% din companie. Aproximativ 8 milioane de români beneficiază direct, în fiecare an, din dividendele Hidroelectrica - prin pensia lor. Dacă ai cumpărat acțiuni la listare, ai +30% în mai puțin de 3 ani, plus dividende anuale de 6-8%. Dacă nu ai nici pensie privată, nici acțiuni, atunci miliardele de dividende pe care statul le primește în fiecare an finanțează spitale, școli și pensii de stat”.
În prezent, structura acționariatului arată astfel:
„80% aparține statului român, 11% fondurilor de pensii ale românilor, iar diferența de 9% - 54.000 de investitori români individuali și fonduri internaționale care au adus capital străin în România”.
„Nu se vinde țara”
Oana Gheorghiu respinge criticile privind listarea companiilor de stat și susține că modelul Hidroelectrica ar trebui extins:
„Hidroelectrica este modelul de succes prin care putem transforma companiile românești din găuri negre în entități profitabile pentru români. Pentru că evoluția Hidroelectrica demonstrează ce se întâmplă atunci când reprezentanții statului nu mai pot ascunde mizeria sub preș. Privatizarea unor mici procente din acțiuni aduce incredibil de mari beneficii pentru România și pentru români pentru că scoate compania din faliment și generează profit, transparență și bună guvernanță.
Când cineva spune că «ne vindem țara» vorbind despre Hidroelectrica, înseamnă că fie habar n-are ce vorbește, fie e pur și simplu ticălos. Nu, nu vinde nimeni țara, ci introducem mecanisme prin care ne asigurăm că bunurile statului nu mai sunt prăduite de băieții deștepți trimiși de partid. Pentru că aceste companii sunt companiile românilor și României, nu companiile partidului”.