Victor Ponta: Garantez că în toată ţara vor fi alegeri corecte şi îi voi schimba pe toţi cei care încalcă legea

de L.D.    |    09 Mai 2012   •   18:11
Victor Ponta: Garantez că în toată ţara vor fi alegeri corecte şi îi voi schimba pe toţi cei care încalcă legea foto: antena3.ro

Premierul Victor Ponta garantează că alegerile locale din luna iunie vor fi "corecte" şi că niciunul dintre candidaţii USL nu va fi ajutat de vreo instituţie a statului, avertizând că nu va ezita nicio zi şi va lua decizia schimbării prefecţilor şi şefilor de deconcentrate care vor încălca legea.
   
Potrivit Mediafax, premierul a declarat, joi, la Târgu Jiu, în faţa celor 600 de delegaţi ai USL Gorj prezenţi la lansarea candidaţilor filialei judeţene, că nu vor beneficia de sprijinul nici unei instituţii a statului român.

"N-aveţi nevoie şi nu vă voi lăsa să fiţi ajutaţi, candidaţi ai USL, de structurile statului şi de structurile publice, nici prefect, nici subprefect, nici şefi de deconcentrate. Ce nouă nu ne-a plăcut, faptul că ei foloseau toate autorităţile statului în folosul partidului, să nu facem acelaşi lucru! Şi asta am cerut astăzi şi prefectului în funcţie, şi celorlalţi şefi de deconcentrate: să respecte legea, să-şi facă datoria faţă de dumneavoastră, pentru că altfel nu voi ezita nici măcar o zi şi voi lua decizia schimbării lor din funcţie", a declarat premierul.
   
Ponta a fost însoţit la Târgu Jiu de ministrul de Interne, Ioan Rus, şi de cel al Apărării, Corneliu Dobriţoiu, pe care i-a inclus în "garanţia" oferită pentru promisiunea că alegerile vor fi corecte.
   
"Este un uriaş avantaj pentru noi aici, la Gorj, şi în toată ţara faptul că voi garanta, împreună cu ministrul Administraţiei şi Internelor, faptul că în toată ţara vor fi alegeri corecte", a mai menţionat Ponta.
   
Victor Ponta le-a mai spus delegaţilor USL că este dreptul lor de a se prezenta în faţa alegătorilor şi garanţia că nici în Gorj, şi nici în altă parte a ţării banii strânşi "de cei care erau până de curând la guvernare" nu vor fi folosiţi pentru "cumpărat de voturi şi pentru a schimba rezultatul alegerilor".
   
"Ăsta este lucrul pe care vi-l garantez ca prim-ministru şi ca lider de partid şi cred că este ceea ce dumneavoastră aveţi nevoie", a mai spus Ponta.

Parteneri
x close