Antena 3 CNN Politică Victor Ponta: Unitatea UPU-SMURD de la Târgu Mureş este o mândrie pentru România

Victor Ponta: Unitatea UPU-SMURD de la Târgu Mureş este o mândrie pentru România

Victor Ponta: Unitatea UPU-SMURD de la Târgu Mureş este o mândrie pentru România
Sursa foto: Foto: INTACT Images
22 Sep 2012   •   12:50
Update 12:50 - Programul de înfiinţare a UPU-SMURD de la Târgu Mureş trebuie continuat, trebuie să avem astfel de centre şi în alte oraşe ale ţării, cel puţin la nivel regional, a declarat premierul Victor Ponta, sâmbătă, la Târgu Mureş, la inaugurarea celei mai moderne Unităţi de Primiri Urgenţe.
   
''Această unitate de primiri-urgenţe cred că ar face invidios orice cetăţean al UE. O mândrie pentru România, ca ţară, şi o mândrie pentru Târgu Mureş, pentru toţi cei care au pus umărul la construcţia acestei unităţi. Efortul autorităţilor publice face ca eu să inaugurez o realizare la care nu am avut o mare participare. Probabil că alţii vor inaugura lucrurile pe care le începem noi (...) Acest program trebuie continuat. (...) Târgu Mureş merită această unitate de primiri urgenţe şi în mod sigur trebuie să avem şi în alte oraşe ale ţării, şi poate vom reuşi măcar ca la nivel regional, în fiecare regiune, să avem un asemenea centru, fie că vorbim de Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Constanţa. E vorba de salvarea de vieţi omeneşti, de a oferi medicilor şi asistenţilor condiţii de muncă la nivelul pe care îl merită şi de a arăta că există un domeniu în România în care suntem cu adevărat la nivelul cel mai înalt'', a spus premierul.


   
Ponta a ţinut să le mulţumească şi să îi felicite pe cei care de-a lungul ultimilor ani au participat la construcţia acestei unităţi şi ''bineînţeles, celui care inevitabil se confundă cu aceste realizări, domnului Raed Arafat''.
   
Primul ministru a ţinut să îşi exprime solidaritatea cu cei care activează în sistemul de urgenţă, în mod special cu echipajul care şi-a pierdut viaţa la Galaţi.
   
''Îmi exprim solidaritatea cu toţi membrii acestei familii care lucrează în medicina de urgenţă. Am aflat cu toţii de tragedia de la Galaţi şi, dincolo de regrete, cred că este încă un semn că această categorie nu doar salvează foarte multe vieţi, şi uneori plăteşte cu preţul cel mai mare o activitate medicală cu totul şi cu totul specială. În numele Guvernului vreau să exprim încă odată compasiune, să exprim solidaritate cu cei care în fiecare zi, în fiecare moment - şi acum când noi suntem aici - îşi pun viaţa în pericol pentru a salva vieţi. Nu există o recompensă suficient de mare, există un singur lucru pe care putem să îl facem, să exprimăm respect şi recunoştinţă (...) Orice leu cheltuit în plus înseamnă de fapt o viaţă salvată şi cred că, în mod sigur, pentru sănătate şi pentru educaţie, sunt cei mai buni bani pe care un guvern din această lume poate să îi cheltuiască'', a susţinut Victor Ponta.

-----------------------------

Primul-ministru Victor Ponta, alături de ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, şi de ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, va participa sâmbătă la inaugurarea noii Unităţi de Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.
   
Potrivit Biroului de presă al Guvernului, în cadrul ceremoniei, se va stabili prima legătură între Centrul de Telemedicină Târgu Mureş şi Centrul de Telemedicină Iaşi.
   
Noua Unitate de Primiri Urgenţe are 2.100 de metri pătraţi, faţă de 300 de metri pătraţi cât există acum în UPU-SMURD Târgu Mureş, capacitatea a fost mărită de la 12 locuri, la 28, din care opt locuri sunt pentru urgenţe pediatrice.
   
Potrivit proiectului, UPU Târgu Mureş ar trebui să fie similară celor din Europa sau SUA, a costat în jur de 5 milioane de lei şi a fost finanţată cu ajutorul unui credit de la Banca Mondială şi printr-o finanţare de la bugetul Ministerului Sănătăţii. Noua Unitate de Primiri Urgenţe trebuia să fie dată în folosinţă în octombrie anul trecut.

×
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close