Antena 3 CNN Politică Virgil Guran (PNL): "Noi suntem la mâna PSD acum, ce vrea PSD aia se va întâmpla. Nu există altă soluţie"

Virgil Guran (PNL): "Noi suntem la mâna PSD acum, ce vrea PSD aia se va întâmpla. Nu există altă soluţie"

PNL este la mâna PSD în momentul de faţă - declaraţia îi aparţine chiar unui membru cunoscut al liberalilor şi a fost făcută duminică, la Antena 3.

Virgil Guran (PNL): "Noi suntem la mâna PSD acum, ce vrea PSD aia se va întâmpla. Nu există altă soluţie"
Sursa foto: Hepta | Mediafax_Foto-Andreea_Alexandru
de Georgiana Adam    |    24 Oct 2021   •   21:56

"Eu am spus-o înainte de congres, o spun foarte deschis, indiferent că poate se supără unii colegi ai mei. 

Noi suntem la mâna PSD în momentul de faţă, ce vrea PSD aia se va întâmpla, din păcate. Nu cred că există altă soluţie în momentul de faţă", a spus senatorul PNL Virgil Guran, duminică, la Antena 3.

PSD a cerut PNL să intre la guvernare în cabinetul Ciucă

Reprezentanţii PSD au cerut liberalilor, duminică, să intre la guvernare, potrivit unor surse Antena 3.

Propunerea PSD a venit după ce, în ultimele zile, s-a discutat intens despre susţinerea unui guvern minoritar şi au fost mulţi lideri social-democraţi care s-au împotrivit unei astfel de susţineri din care PSD să nu facă parte.

Chiar azi, o delegaţie însemnată de la PNL s-a întâlnit cu mai mulţi reprezentanţi PSD la Vila Lac şi s-a discutat acolo şi cu Florin Cîţu

Din informaţiile Antena 3, preşedintele PNL, Florin Cîţu şi secretarul general al partidului, Dan Vîlceanu au fost reticenţi şi au refuzat propunerea ca PSD să intre la guvernare alături de liberali.

Negocierile PNL-PSD pentru formarea guvernului Ciucă au eşuat

Negocierile dintre PNL și PSD au eșuat, duminică, după o întâlnire de o oră, între şefii celor două formaţiuni, Florin Cîţu şi Marcel Ciolacu, alături de premierul desemnat Nicolae Ciucă şi alţi reprezentanţi din partid.

Întâlnirea a avut loc la Vila Lac, însă acolo nu s-a ajuns la niciun numitor comun, potrivit surselor citate de Antena 3.

La întâlnire, s-a discutat despre susţinerea PSD pentru un guvern PNL-UDMR condus de Nicolae Ciucă, însă s-a stabilit că vor mai fi întâlniri în acest sens.

×
Subiecte în articol: Virgil Guran
Parteneri
Prognoza meteo 18 martie - 15 aprilie 2024
x close