Antena 3 CNN Război în Israel Studentul la medicină din Craiova, care a filmat dramele din Gaza de la începutul războiului, a reușit să treacă în Egipt: "Sperăm să ajungem cât mai repede în România"

Studentul la medicină din Craiova, care a filmat dramele din Gaza de la începutul războiului, a reușit să treacă în Egipt: "Sperăm să ajungem cât mai repede în România"

107 refugiați din Gaza care au cetățenie română și membri ai familiilor lor au fost puși pe lista care permite plecarea din enclava palestiniană.

de Redacția Antena 3 CNN    |    10 Noi 2023   •   11:39

Este de așteptat ca aceștia să poată trece astăzi în Egipt, în contextul în care, potrivit Ministerului român al Afacerilor Externe, punctul de la Rafah a fost redeschis.

Ieri seară, 41 de cetăţeni români care aveau, încă de miercuri, permisiunea de tranzit au trecut frontiera în Egipt.

Astfel, numărul persoanelor pe care România a reușit să le scoată din zona de război a ajuns, momentan, la 134.

Citește și: Medic român din Gaza: "Am scos 60 de persoane de sub o clădire distrusă până la pământ. Vă rugăm din suflet să ne evacuați cât mai repede!"

Printre cei care au plecat din Gaza se numără și Ştefan Abedelnaby, studentul român la medicină s-a dus să-și viziteze rudele, înainte de război, și care a filmat consecințele bombardamentelor israeliene în zonele cu populație civilă încă de la începutul conflictului.

Acest tânăr a înregistrat cu telefonul și plecarea sa din enclavă, iar imaginile au fost difuzate de Antena 3 CNN.

Clipul surprinde momentele grele de așteptare la Rafah, punctul de trecere în Egipt fiind foarte aglomerat.

Zona de așteptare este delimitată de garduri metalice. Mașini în coloană, pe mai multe rânduri, staționează în fața unei porți închise.

Drumul din Gaza până la Cairo se face într-o jumătate de zi

Un atelaj tras de un măgar se deplasează printre oameni.

"Am plecat acum din sala de așteptare egipteană către Cairo și sperăm să ajungem cât mai repede", marchează tânărul o altă etapă a lungului drum spre casă.

Traseul de 400 de kilometri spre Cairo se face într-o jumătate de zi, din cauza numeroaselor controale de securitate de pe parcurs.

"Acum am ajuns în Cairo și ne îndreptăm spre cazare. Vom dormi în noaptea asta în Cairo și vom pleca cu, practic, al treilea grup, și sperăm să ajungem cât mai repede în România", a precizat el, în finalul înregistrării.

×
Geoană: Să facem o petiţie zdravănă către noul Congres american
x close