Antena 3 CNN Romandria "E mai uşor să intri în Cartea Recordurilor decât să supravieţuieşti în România", povestea românului care se mândreşte cu tricolorul

"E mai uşor să intri în Cartea Recordurilor decât să supravieţuieşti în România", povestea românului care se mândreşte cu tricolorul

"E mai uşor să intri în Cartea Recordurilor decât să supravieţuieşti în România", povestea românului care se mândreşte cu tricolorul
de O.P.    |    01 Dec 2011   •   19:56

Gabriel Moşoianu este omul care, împreună cu trupa de acrobaţi „Moşoianu", a dus tricolorul în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii. A intrat, nu o dată, în Cartea Recordurilor cu numere de acrobaţie riscante, aplaudate la scenă deschisă de personalităţi mondiale. Azi, la 77 de ani, maestrul Moşoianu ne povesteşte, cu mândrie dar şi cu urmă de regret, viaţa de circ. De la succesul mondial, la resemnare, de la viaţa fără griji, la cea de pensionar modest.

Sub cupola circului a trăit o viaţă. Acolo a avut cele mai mari impliniri: familia, copiii, cariera. În lumea colorată, presărată cu măşti zâmbitoare, personaje misterioase şi animale dresate, Gabriel Moşoianu a trăit poate mai mult decât oricare dintre noi. A simţit bucurie, emoţii, neîmpliniri dar şi succese la care nu visase vreodată.

Trupa Moşoianu a format-o în 1965, la aproape 10 ani de când a intrat în lumea circului. Li se spunea Moşoienii.

Au lucrat la un număr de acrobaţie ani de zile. Coloana umană. Un acrobat la bază şi peste el alţii, căţăraţi unul pe umerii celuilalt, fără  centură de siguranţă. Ajungeau acolo catapultaţi de pe o basculă, de la sol. La început, Gabriel Moşoianu era baza, cel care ducea toată greutatea coloanei, sute de kilograme.

Dar în 1984 a venit momentul care avea să pună numele Moşoianu pe lista celor mai buni acrobaţi din lume. La New York, în faţa a 25 de mii de spectatori, Moşoienii au făcut ce nu reusise nimeni până atunci. Coloana de 7.

I-a felicitat atunci chiar preşedintele Statelor Unite ale Americii, Ronald Reagan.

Moşoianu era al doilea nume pe care-l rosteau străinii, după Nadia Comăneci. Ziarele americane au titrat:

Moşoienii şi-au dus numele şi renumele mai departe. Cu trenul sau cu rulota, din ţară în ţară, cu steagul României pe umeri.

Cu toată faima şi succesul internaţional, Maestrul Moşoianu nu s-a gândit o clipă să părăsească ţara in care s-a născut.

Este la pensie acum, Statul roman i-a oferit o "remuneraţie" de 1000 de lei pe lună şi un premiu Uniter în 2006.

Gabriel Moşoianu a reuşit să-i îndrume şi pe alţii pe calea succesului. Unul dintre românii ajuşi departe este Marian Taga, un tânăr din Dâmboviţa. Maestrul Mosoianu l-a antrenat pe Marian sa fie, ca şi el, bază în coloană. Acum face parte din cea mai renumită trupă de circ din lume, Cirque du Soleil.

 





×
Subiecte în articol: romandria 1 Decembrie
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close