Antena 3 CNN România la vot România la vot. Deschidem sezonul alegerilor din acest an. Cine luptă pentru Sânmartin

România la vot. Deschidem sezonul alegerilor din acest an. Cine luptă pentru Sânmartin

Astăzi mergem în judeţul Bihor, în comuna Sânmartin. Cristian Laza, social democratul, conduce comuna de un mandat, dar mai vrea unul. Fost director de hotel în staţiunea Băile Felix, tânărul primar a atras aproape 18 milioane de euro din fonduri europene şi spune că este cea mai mare sumă absorbită de o comună din întreaga ţară.

România la vot. Deschidem sezonul alegerilor din acest an. Cine luptă pentru Sânmartin
de Mirabela Vasile    |    28 Iul 2020   •   15:16

Aşa că acum, comuna sa este cea mai bogată din judeţ şi în top 10 la nivel naţional. Şi cum prima dragoste nu se uită niciodată, Cristian Laza a investit mult în staţiunea Băile Felix, acolo unde vor urma şi alte lucrări astfel încât staţiunea să atragă şi mai mulţi turişti străini. În Sânmartin competiţia este acerbă. Din partea liberalilor, în cursă intră Teo Ciorbă, şi el cu experienţă în turism. A lucrat într-un restaurant din Băile 1 Mai, iar din partea Pro România vine un antreprenor cu pensiuni în staţiunea Felix. 

De luni de zile, comuna bihoreană Sânmartin arată ca un imens şantier. De când a preluat frâiele primăriei, în 2016, social democratul Cristian Laza spune că a reuşit să dea o nouă faţă zonei şi să pună Sânmartinul în top 10 al celor mai bogate comune din ţară.

Era pământ şi era câmp. Deci ne-a făcut drumuri cu piatră. Uitaţi-vă acum, cu cel mai mare dragul vine lumea, vin turiştii 

Trei sferturi din bugetul anual de 35 de milioane de lei al comunei este asigurat de cele 2 staţiuni: Băile Felix şi Băile 1 Mai. Administraţia locală a simţit potenţialul zonei aşa că a accesat fonduri europene de 18 milioane de euro pentru reabilitarea staţiunilor turistice şi infrastructura în sate.

Până la depunerea lor a fost o muncă foarte grea, au fost zile în care am stat efectiv 24 de ore în primărie să ne încadrăm în termenele de depunere. 

Ce s-a întâmplat după criza generată de coronavirus

Cum pandemia a lovit dur sectorul turistic, bugetul primăriei a scăzut deja în prima jumătate de an cu 30% faţă de anul precedent. Aşa că atenţia se îndreaptă către Băile Felix, acolo unde administraţia locală face investiţii de 3 milioane de euro. 

De 50 de ani nu s-a făcut nimic în staţiune. Intervenţiile care se fac acum au trebuit să pornim de la 5 metri în subteran, schimbate conducte. 

Investiţii au fost făcute în ultimii 4 ani şi în educaţie, mai ales că numărul locuitorilor din comună a crescut. Cu 1 milion de euro, 10 şcoli au fost reabilitate, urmând să se construiască şi un liceu.
Pentru a-şi putea duce proiectele la bun sfârşit, Cristian Laza speră să obţină un nou mandat la toamnă. Contracandidaţii săi la fotoliul de primar vin tot din domeniul turismului: liberalul Teo Ciorbă a lucrat într-un restaurant din Băile 1 Mai, iar reprezentantul Pro România, Bei Dănuţ, este un antreprenor cu pensiuni în Băile Felix. Lor li se vor alătura în cursă actualul viceprimar, Patroc Ştefan de la ALDE şi antreprenorul USR-ist Nelu Gal.

×
Subiecte în articol: România la vot Sânmartin Cristian Laza
Parteneri
Schema mafiei din România. Susţinere de la nivel înalt
x close