Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Auto/Moto Robert Kubica nu mai scapă de ghinioane: Polonezul a căzut pe gheaţă şi şi-a fracturat piciorul

Robert Kubica nu mai scapă de ghinioane: Polonezul a căzut pe gheaţă şi şi-a fracturat piciorul

Robert Kubica nu mai scapă de ghinioane: Polonezul a căzut pe gheaţă şi şi-a fracturat piciorul
de M.T.    |    12 Ian 2012   •   13:06

Pilotul polonez Robert Kubica a căzut pe gheaţă, în localitatea italiană Pietrasanta, şi a suferit o fractură la piciorul drept, acelaşi care a fost afectat şi la accidentul suferit în februarie 2011, a anunţat presa italiană, citată de Mediafax.

Incidentul nu a fost confirmat de anturajul sportivului de 27 de ani, însă agenţia ANSA susţine că polonezul a fost transportat la spital, unde a fost supus la mai multe teste.

Aceeaşi sursă notează că Robert Kubica a părăsit deja spitalul din Pietrasanta şi că intenţionează să meargă la clinica din Pietra Ligure, în apropiere de Genova, acolo unde a fost tratat după accidentul de anul trecut.

Noua accidentare a lui Kubica scade dramatic şansele pilotului polonez de a reveni în acest an în Formula 1. De altfel, el a anunţat în urmă cu câteva luni că nu va fi apt să concureze în prima parte a sezonului 2012.

Contractul lui Robert Kubica cu cei de la Renault a expirat pe 31 decembrie 2011, iar presa a scris despre un interes al celor de la Ferrari, care văd în pilotul polonez un posibil înlocuitor al lui Felipe Massa din 2013, însă oficialii italienilor au negat informaţia în mai multe rânduri.


×
Subiecte în articol: fractura Formula 1
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close