Antena 3 Sport Alte sporturi Handbal Antrenorul echipei masculine de handbal HCM Constanţa a murit (VIDEO)

Antrenorul echipei masculine de handbal HCM Constanţa a murit (VIDEO)

08 Mai 2010   •   09:51
Antrenorul echipei masculine de handbal HCM Constanţa a murit (VIDEO)
Sursa foto: kurtes

Antrenorul sârb al echipei de handbal masculin HCM Constanţa, Zoran Kurtes, în vârstă de 44 de ani, a decedat, vineri seară, în jurul orei 23.00, la Mamaia, în urma unui stop cardio-respirator, potrivit Mediafax.

Surse din cadrul clubului au declarat că tehnicianului sârb i s-a făcut dintr-o dată rău, s-a aşezat pe patul din camera de la Hotelul Flora din Mamaia, unde era cazat, iar un pieten care-l însoţea a sunat la 112. Un echipaj SMURD a sosit în aproximativ şapte minute şi a încercat timp de o oră să-l resusciteze. Decesul a fost constat în jurul orei 23.00.

Staful medical a echipei nu cunoştea ca tehnicianul să fi avut vreo problemă de sănătate. Şeful Serviciului Judeţean de Medicină Legală, Marius Popa, a declarat pentru Mediafax că potrivit rezultatului preliminar al necropsiei Kurtes a murit din cauza asfixiei mecanice, prin aspirare de conţinut gastric, adică s-a înecat cu propria vomă.

Jucătorul Alexandru Dimache s-a declarat şocat de vestea decesului antrenorului său: "Eu nu cred, degeaba îmi spuneţi, nu pot să cred! Eu mă pregăteam să merg la antrenament. Este o tragedie la fel de mare ca atunci când a murit Marian Cozma."

HCM Constanţa încheiase joi seară campionatul, iar Kurtes reuşise cel de-al doilea titlu consecutiv cu gruparea din oraşul de la malul mării. HCM urmează să evolueze, între 12 şi 15 mai, la Braşov, în Cupa României.

Născut pe 23 decembrie 1965, Kurtes a activat ca jucător timp de 11 sezoane pentru Jugovic Kac. Ca antrenor, Kurtes a mai pregătit pe Jugovic Kac, Sintelon, Crvenka, Partizan Belgrad, Vojvodina Novi Sad, Pick Szeged şi Al-Ahly, adunînd trei titluri şi trei cupe ale Serbiei, dar şi un titlu în Egipt. Pe lîngă echipele de club, Kurtes a activat şi la echipa naţională a fostei Iugoslavii, cu care a obţinut două medalii de bronz la Campionatul Mondial. Ambele performanţe au fost realizate ca antrenor secund: în 1999 ca secund al lui Zoran Jivkovic, iar în 2001 al lui Branislav Pokraetz. În 2003, Kurtes a fost antrenor principal al naţionalei Serbiei şi Muntenegrului, cu care s-a clasat pe locul 8 la Campionatul Mondial. Cele mai mari performanţe în cupele europene ale lui Kurtes le reprezintă semifinala din Cupa EHF, în 1999-2000 (Sintelon - Valladolid) şi semifinala din Cupa Cupelor, în sezonul 2001-2002 (Partizan Belgrad - Ciudad Real).
În acest sezon, Kurtes a evoluat cu HCM în optimile de finală ale Ligii Campionilor.
Kurtes era antrenorul Constanţei din 29 septembrie 2008. El era căsătorit şi avea doi copii, familia sa aflându-se la Belgrad.



Antena3.ro



Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close