Antena 3 CNN Sport CTP, după ce australienii i-au anulat viza lui Djokovic: ”Nu pot să-l mai privesc jucând tenis”

CTP, după ce australienii i-au anulat viza lui Djokovic: ”Nu pot să-l mai privesc jucând tenis”

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a reacționat, vineri, după ce viza jucătorului sârb de tenis Novak Djokovic a fost anulată pentru a doua oară, de autoritățile australiene.

CTP, după ce australienii i-au anulat viza lui Djokovic: ”Nu pot să-l mai privesc jucând tenis”
Sursa foto: Hepta & Facebook
de Adelina Miron    |    14 Ian 2022   •   13:52

„Viza nu avea cum să îi fie acordată în condițiile minciunilor și falsurilor în acte publice pe care le-a comis Novak Djokovic și pentru care nu are nicio scuză. Comportamentul lui, mocnit în interiorul lui de-a lungul timpului și care acum a ieșit la suprafață, pe mine mă face, de pildă – eu, care am fost un admirator al lui, eu care am scris primul în România, după Roland Garros, anul trecut, că Djokovic a devenit cel mai mare jucător al tuturor timpurilor – mă face să nu mai pot privi de-acum înainte un meci al lui Djokovic.

Nu, nu pot să-l mai privesc jucând tenis, chiar dacă sunt gazetar și ar trebui să îmi fac meseria, e o chestiune umană”, a afirmat Cristian Tudor Popescu, într-o intervenție la Digi24.

Djokovic a pus în pericol sănătatea altor oameni și a mințit, consideră gazetarul.

„E vorba de un model pe care-l reprezintă oameni de nivelul de notorietate al lui Novak Djokovic la nivel planetar, pentru tinerii jucători, pentru sportivi, pentru oameni în general. Gândiți-vă câte gesturi josnice, condamnabile, a comis Djokovic în această perioadă.

Deci, în legătură cu așa-zisul test pozitiv de la Belgrad – dacă el se dovedește a fi adevărat, atunci este vorba despre zădărnicirea combaterii bolilor, de faptul că în mod conștient a luat contact cu persoane în public, printre care copii, jurnalistul de la LEquipe, știind foarte bine că este infectat. Asta, așa cum a spus prim-ministrul Serbiei, este o infracțiune foarte gravă și care poate duce la închisoare în Serbia.

Apoi a mințit, în declarația din Australia, în legătură cu vizitarea altor țări în ultimele 14 zile. A spus «niciuna», nu era adevărat, el s-a deplasat în Serbia, la Belgrad, el fiind rezident în Monaco, apoi în Spania, la Marbella. Și acolo se face acum o anchetă să se vadă cum a intrat din punct de vedere epidemiologic”, a mai spus Cristian Tudor Popescu.

Astăzi, 14 ianuarie, ministrul australian al Imigrării, Alex Hawke, a anulat viza lui Djokovic, ceea ce ar putea duce la deportarea și eliminarea acestuia din turneul de Grand Slam.

Decizia înseamnă că lui Djokovic i se poate interzice intrarea în Australia timp de trei ani, cu excepția cazului în care poate demonstra în viitoarele oferte că există circumstanțe imperioase, cum ar fi interesul național.

Djokovic va participa sâmbătă la un interviu cu autoritățile responsabile de imigrări, după care poate alege să părăsească Australia sau să facă recurs la decizie.

×
Subiecte în articol: ctp Cristian Tudor Popescu
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close