Antena 3 CNN Sport Cupa Mondială Dubla lui Luis Suarez aduce victoria Uruguayului în meciul cu Anglia, scor 2-1

Dubla lui Luis Suarez aduce victoria Uruguayului în meciul cu Anglia, scor 2-1

Dubla lui Luis Suarez aduce victoria Uruguayului în meciul cu Anglia, scor 2-1
de M.T.    |    19 Iun 2014   •   23:56

Luis Suarez a revenit în echipa Uruguayului şi a marcat golurile prin care sud-americanii au câştigat cu 2-1 în faţa Angliei, într-un meci disputat la Sao Paulo, în grupa D a Cupei Mondiale din Brazilia.

Învinsă în primele două meciuri, Anglia mai are doar şanse matematice de a se califica în optimile de finală, o remiză între Italia şi Costa Rica eliminând de la turneul final echipa lui Roy Hodgson.

În ultima lună, obiectivul staff-ului uruguayan a fost refacerea lui Luis Suarez, care a suferit o operaţie la genunchi. Importanţa golgheterului lui Liverpool s-a văzut în meciul de debut, când acesta a lipsit, iar sud-americanii au pierdut fără drept de apel în faţa Costa Ricăi şi şi-au complicat viaţa într-o grupă oricum dificilă.

Înaintea partidei cu Anglia, Oscar Tabarez a anunţat că cel mai valoros fotbalist al său este pregătit să joace, dar a insistat că ar putea fi departe de forma arătată în Premier League. Probabil că nici cei mai optimişti suporteri uruguayeni nu şi-au imaginat că Suarez va avea o contribuţie atât de mare la o victorie care o menţine în cursă pe campioana Americii de Sud şi aproape îi condamnă pe englezi.

Atacantul de 27 de ani a avertizat înaintea întâlnirii că îi cunoaşte foarte bine pe jucătorii englezi şi a dovedit acest lucru. Mai întâi, a deschis scorul în minutul 39 cu o lovitură de cap, după un contraatac declanşat de o recuperare la mijlocul terenului şi continuat excelent de Edinson Cavani, care i-a oferit o centrare perfectă. Apoi, cu cinci minute înainte de final, a adus victoria echipei sale, şutând fără speranţe pentru Joe Hart din interiorul careului.

Între cele două goluri ale lui Suarez, Wayne Rooney a dat Angliei iluzia că poate evita un nou eşec. În minutul 75, jucătorul lui Manchester United a marcat primul său gol la Cupa Mondială, trimiţând mingea în poarta lui Fernando Muslera din câţiva metri, la capătul unei acţiuni superbe a lui Glen Johnson pe partea dreaptă.

Tot Rooney s-a aflat şi la capătul celor mai importante ocazii ratate de echipa lui  Hodgson. În prima repriză, la 0-0, a trimis cu capul în bară din doi metri, pentru ca, în debutul părţii secunde, liber în mijlocul careului, să tragă pe mijlocul porţii şi să-i permită lui Muslera să respingă. Uruguayenii au avut de asemenea alte câteva şanse de a marca, prin Cristian Rodriguez şi Cavani, dar jucătorii lui Tabarez nu au profitat de situaţiile favorabile în care s-au aflat.

Anglia pierde pentru prima oară în istoria participărilor sale la Cupa Mondială trei meciuri la rând - unul în 2010, două la această ediţie - şi are nevoie de jocul rezultatelor pentru a se califica în optimile de finală.

×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close