Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Primele declaraţii ale victimei lui Mutu: Nu l-am jignit, i-am cerut şi scuze

Primele declaraţii ale victimei lui Mutu: Nu l-am jignit, i-am cerut şi scuze

Primele declaraţii ale victimei lui Mutu: Nu l-am jignit, i-am cerut şi scuze
Sursa foto: Foto: Video News
31 Oct 2010   •   20:55

Berat Racaj, chelnerul bătut de atacantul român Adrian Mutu, a făcut primele declaraţii legate de incident, în presa din Italia. Acesta susţine că nu l-a jignit pe Mutu şi că singura sa dorinţă este ca justiţia să îşi facă treaba.

"Nu am jignit pe nimeni, n-am făcut nicio discriminare rasială, pentru Dumnezeu! Credeţi-mă că i-am cerut şi scuze lui Mutu când i-am cerut banii pe nota de plată. Nu caut publicitate, vreau doar ca justiţia să-şi facă datoria!", a declarat Berat Racaj, pentru TG 1.

Vineri, Berat Racaj a cerut prin vocea avocatului său daune morale şi plata intevenţiilor chirurgicale. Pe lângă acestea, Mutu ar trebui să îşi ceară scuze pentru gestul sau.

"Toate mărturiile arată că Mutu n-a fost provocat de Berat, cu care nu este adevărat că se cunoştea. Mutu n-are dreptate când spune că a fost înjurat şi jignit pe considerente rasiste. Mutu ar trebui să-şi ceară scuze formale, să-şi facă public mea culpa. Astfel s-ar linişti şi spiritele în Albania, de unde am citit că i s-ar fi transmis să nu meargă la Tirana cu naţionala României. Nu e normal să se ajungă până aici", a declarat avocatul Luca Spazini.

Chelnerul în vârstă de 28 de ani din Kosovo a prezentat o plângere împotriva lui Adrian Mutu. Tânărul, care a fost externat din spitalul Santa Maria Nouva la câteva ore după incident, a suferit "o traumă contuzivă cranio-facială cu multiple escoriaţii, contuzii la torace şi abdomen şi o fractură de piramidă nazală".

Mutu a fost anunţat titular de italieni în deplasarea de duminică seară de la Catania. Sinisa Mihajlovici abia aşteaptă ca atacantul să revină pe teren şi să ajute Fiorentina să iasă din criză. Echipa este pe locul 15, la un punct de codaşa din Serie A.

×
Subiecte în articol: victima chelner batut declaraţii
Parteneri
Guvernul a rămas fără bani pentru plata unor salarii
x close