Antena 3 CNN Sport Off Sport GALERIE FOTO. Ceremonie impresionantă la Baku, la finalul Jocurilor Europene din acest an

GALERIE FOTO. Ceremonie impresionantă la Baku, la finalul Jocurilor Europene din acest an

GALERIE FOTO. Ceremonie impresionantă la Baku, la finalul Jocurilor Europene din acest an
Sursa foto: Foto: Agerpres/Xinhua
29 Iun 2015   •   07:13

Prima ediţie a Jocurilor Europene, găzduită de capitala Azerbaidjanului, Baku, din data de 12 iunie, s-a încheiat, duminică, printr-o ceremonie impresionantă, după 17 zile de competiţii, notează Agerpres.

România, care a participat cu o delegaţie de 147 de sportivi, a ocupat locul 17 în clasamentul pe medalii, cu trei medalii de aur, cinci de argint şi patru de bronz.

Europa era singurul continent care nu avea jocurile sale polisportive, iar această ediţie inaugurală a fost găzduită cu mare ''pompă'' de Baku, însă Comitetul Olimpic European are multe de muncă pentru a crește nivelul sportiv al întrecerii.

La Baku 2015 programul a cuprins 20 de sporturi, 16 olimpice şi patru non-olimpice, disciplinele care au contat pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro din 2016 fiind tir cu arcul, atletism, box, ciclism, judo, tir sportiv, înot, tenis de masă, taekwondo, triatlon, volei și lupte.

Unele dintre sporturi au avut şi calitatea de Campionate Europene, cum a fost la judo, în timp ce la polo avut rolul de Campionate Europene de juniori. Juniorii au mai participat şi la întrecerile de sărituri în apă și înot.

Azerii au reuşit să pregătească foarte bine o competiție de anvergură în doar doi ani și jumătate, cu un buget oficial de circa 7 miliarde de euro.

''Nu există nicio îndoială că orașul are ambiția de a fi candidat la Jocurile Olimpice în viitor'', a confirmat preşedintele Comitetului Olimpic European, Patrick Hickey.

La ceremonia de încheire, Patrick Hickey a subliniat că Baku 2015 a pus bazele unui eveniment care va dura peste ani şi va inspira mişcarea olimpică, în timp ce Prima Doamnă a Azerbaidjanului, Mehriban Alieva, a lăudat curajul şi graţia sportivilor.

Directorul artistic al ceremoniei de închidere a competiţiei a fost James Hadley, fost director artistic la Cirque du Soleil la numeroase spectacole.

Circa 10.000 de artificii au brăzdat cerul capitalei azere la ceremonia de închidere şi au fost folosiţi peste 450 de metri pătrați de plăcuțe cu LED-uri, iar pentru sincronizarea momentelor artistice au avut loc mii de ore de repetiţii.

O candidatură la organizarea Jocurilor Olimpice din 2024 este puțin probabilă, dar la Baku există deja un Mare Premiu de Formula 1, în 2017 vor avea loc Jocurile Islamice, iar orașul va găzdui meciuri la EURO 2020 la fotbal.



Rusia a dominat ediţia inaugurală a Jocurilor Europene, cu 164 de medalii, dintre care 79 de aur, 40 de argint și 45 de bronz, urmată de țara gazdă, cu 56 de medalii (21-15-20), Marea Britanie, 47 medalii (18-10-19) etc.  

×
Subiecte în articol: Jocurile Europene Baku
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close