Antena 3 CNN Sport Tottenham Hotspur l-a demis pe antrenorul Ange Postecoglou

Tottenham Hotspur l-a demis pe antrenorul Ange Postecoglou

Andrei Paraschiv
<1 minut de citit Publicat la 20:41 06 Iun 2025 Modificat la 20:42 06 Iun 2025
Ange Postecoglou
Câştigarea Europa League a asigurat formaţiei londoneze participarea în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor. Foto: Getty Images

Australianul Ange Postecoglou nu mai este antrenorul lui Tottenham Hotspur, a anunţat vineri clubul englez, la care joacă şi românul Radu Drăguşin, scrie Agerpres.

"În urma unei analize a performanţelor şi a unei analize aprofundate, Clubul poate anunţa că Ange Postecoglou a fost demis din funcţie", se arată pe site-ul oficial al Hotspur, care a câştigat pe 21 mai Europa League după finala cu Manchester United.

Postecoglou, care a venit în vara lui 2023 de la Celtic Glasgow, a plătit pentru parcursul dezastruos din ultima ediţie de campionat, încheiată pe locul 17, primul deasupra zonei retrogradării.



Câştigarea Europa League a asigurat formaţiei londoneze participarea în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor.

Tottenham s-a confruntat cu numeroase accidentări în sezonul 2024-2025, printre jucătorii care au lipsit mult fiind şi fundaşul român Radu Drăguşin.

"Veştile privind numirea unui nou antrenor principal vor fi anunţate la momentul potrivit", a precizat Tottenham.

×
x close