Antena 3 CNN Sport Viitorii campioni ai scrimei, la București

Viitorii campioni ai scrimei, la București

Viitorii campioni ai scrimei, la București
Sursa foto: sursă foto: Captură Antena 3
01 Iul 2019   •   11:49

O competiţie de scrimă desfăşurată în Capitală a adunat jucători, antrenori şi părinţi din oraşele României, dar și din Grecia şi Bulgaria.

A fost etapa finală a unui circuit la care au participat peste 500 de copii, iar 24 dintre ei au ajuns să se dueleze pentru marele premiu.

„Este foarte greu. Totul a fost suportat de părinți. Am organizat o competiție în fiecare țară. Având în vedere că este un sport de elită sunt necesare niște costuri”, a precizat Sandu Constantin, managerul unui club sportiv.

A fost organizată câte o etapă în fiecare țară, iar jucătorii au obținut puncte în cadrul fiecărei etape. Cei care au acumulat cel mai mare punctaj au ajuns în marea finală.

×
Subiecte în articol: scrima campionat copii
Parteneri
Termoenergetica opreşte apa caldă în 100 de blocuri din Bucureşti
x close