O femeie din orașul Panciu a ajuns exemplu în comunitate, după ce a găsit un portofel cu bani în piață. Aceasta nu a stat prea mult pe gânduri și s-a prezentat, luni, la secția de poliție pentru a returna bunul găsit. Cei de la IPJ Vrancea au lăudat spiritul civic al femeii și i-au mulțumit pentru gest.
Un bărbat în vârstă de 32 de ani este suspectat că a smuls din mâna unui bătrân de 80 de ani sacoșa în care pusese banii pe care i-a schimbat. În sacoșă avea aproximativ 20.000 de lei.
Un bărbat de 53 de ani este cercetat pentru înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în formă continuată, după ce ar fi păcălit un bătrân de 82 de ani de peste 700.000 de lei.
Casa unui bătrân care locuia în zona Voineasa a fost mistuită de flăcări. Salvamont Vâlcea a prezentat într-o postare pe Facebook cazul omului care a rămas pe drumuri. Salvatorii au reușit să stingă focul înainte ca acesta să se extindă. Din fericire, bătrânul a scăpat cu viață în urma incendiului.
Un polițist din Strehaia, judeţul Mehedinți a povestit cu emoție cum a încheiat ziua în lacrimi după ce a salvat doi bătrâni, din care unul imobilizat la pat, dintr-un incendiu.
Tragedie în judeţul Gorj! O mamă şi fiul ei au murit înecaţi în râul Motru. Un vecin de 81 de ani a încercat să-i salveze, însă, din păcate, nu a mai reuşit să iasă din apă. Înainte să moară, bărbatul a reuşit să salveze un copil de 6 ani.
Nu există o linie de finish pentru Dean Troutman. El luptă în felul lui pentru a strânge donații pentru micii pacienți de la Spitalul Oncologic Jude din Tennessee.
O tânără din Iași, de 22 de ani, a pus la cale o înșelatorie, prin care a furat 4.000 de lei de la un bătrân, după ce i-a spus că ar fi asistentă medicală.
Un veteran de război s-a vaccinat împotriva coronavirusului la vârsta de 91 de ani, ”pentru că a trăit vremuri în care vaccinurile au salvat lumea de boli grave și pentru că vede întotdeauna partea plină a paharului”.
O bătrânică a murit pe treptele spitalului din Corabia așteptând o scrisoare medicală. Nepoata femeii a făcut publică pe Facebook drama sfâșietoare. Alexandra Mincis a povestit pe rețeaua de socializare că bunica sa s-a stins pe 15 ianuarie.
Un bătrân a fost filmat în timp ce stătea în genunchi pe holurile spitalului din Corabia, județul Olt, rugându-se să fie consultat. Acesta poate fi auzit spunând că așteaptă de trei ore să fie preluat de cineva și că are nevoie de ajutor pentru că a suferit un accident vascular.
Agresorul, în vârstă de 45 de ani, s-a ales cu dosar penal pentru lovire şi alte violenţe pentru că a lovit brutal cu piciorul un bătrân de 70 de ani pe o stradă din Iaşi. Scena violentă a fost surprinsă de o cameră de supraveghere montată la un imobil din zonă. Ulterior, imaginile au fost publicate pe un grup de Facebook iar poliţia s-a autosesizat.
Bărbatul a ajuns la Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iaşi pe 22 decembrie. În urma consultului medical, a fost trimis acasă cu ambulanța, pentru că nu necesita internare. Însă ambulanțierii s-au văzut nevoiți să îl aducă înapoi la spital, pentru că familia a refuzat să-l mai primească.
Răsturnare de situație în cazul bărbatului de 67 de ani care și-a omorât iubita. Bărbatul este acuzat că, după ce a lovit-o pe femeie și a înjunghiat-o de mai multe ori, a aruncat-o în Dunăre, deși aceasta era încă în viață.
Clipe de coşmar pentru un bătrân de 89 de ani care s-a trezit noaptea cu un hoţ în casă. Speriat, bolnav şi imobilizat la pat, octogenarul nu a opus niciun fel de rezistenţă şi a asistat cum tâlharul, un tânar de 31 de ani, îi ia ultimii bani pe care îi avea în casă. Povestea se încheie prost pentru hoţ.
Un bărbat de 70 de ani care era internat la Centrul de Sănătate STB din Bucureşti, s-a aruncat de la etaj şi a murit. Bătrânul era internat de 14 zile şi urma să se externeze deoarece se afla printre pacienţii videcaţi de COVID-19.
Fredie Blom, un sud-african despre care se crede că era cel mai bătrân bărbat din lume, a murit. Bărbatul avea 116 ani și şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii ca muncitor.
Intervenție la limită pentru pompierii din Constanța. Un bătrân care a căzut în Lacul Tăbăcărie a fost salvat de la moarte după 30 de minute de resuscitare.
Bătrânul a intrat în magazin și a început să umble printre rafturi, când o vânzătoare i-a atras atenția că nu își poate face cumpărăturile dacă nu are mască.
Un bărbat care este imobilizat la pat de 32 de ani dă o lecţie de viaţă tututor celor care se plâng în aceste zile de măsurile restrictive. Omul iese din casă de numai trei pe an şi atunci, cu ajutorul vecinilor. Nimeni nu l-a auzit vreodată să se plângă. Bărbatul spune că trauma unei vieţi legată de un scaun rulant nu se compară cu doar câteva luni petrecute în casă şi că oamenii trebuie să accepte măsurile, pentru ca mai târziu să fie sănătoşi şi liberi să se bucure de viaţă. Un vis năruit demult pentru el.