Antena 3 CNN Timp liber Film Căsuțele din "Stăpânul inelelor", se pot închiria, în premieră, prin Airbnb. Cât costă o noapte de cazare

Căsuțele din "Stăpânul inelelor", se pot închiria, în premieră, prin Airbnb. Cât costă o noapte de cazare

Căsuțele hobbiților din "Stăpânul inelelor" au putut fi închiriate prin intermediul platformei Airbnb. Cererile pentru cazare au fost numeroase, iar locurile s-au ocupat rapid.

Căsuțele din "Stăpânul inelelor", se pot închiria, în premieră, prin Airbnb. Cât costă o noapte de cazare
Sursa foto: The Hobbit | Facebook
de Redacția Antena 3 CNN    |    18 Dec 2022   •   10:42

Rezervările au fost disponibile în noaptea de marți spre miercuri, fiind puse la dispoziție, pentru cazare, 44 de căsuțe.

Astfel, fanii norocoși au putut trăi experiența prezentată în film, prețul unei nopți de cazare fiind, pentru o singură persoană, de șase euro.

Proprietarul platoului de filmare a decis să le închirieze cu ocazia aniversării de 10 ani de la lansarea filmului "Hobbitul- o călătorie neașteptată", regizat de Peter Jackson, notează ziare.com.

Căsuțele se află în Noua Zeelandă, iar cei care ajung acolo pot vizita oricând platoul de filmare, fiind o experiență pentru care trebuie să plătească o sumă cuprinsă între câteva zeci și câteva sute de euro.

 

 

×
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close