Antena 3 CNN Timp liber Muzică Părinţii Mădălinei Manole vor să redeschidă ancheta morţii cântăreţei

Părinţii Mădălinei Manole vor să redeschidă ancheta morţii cântăreţei

Părinţii Mădălinei Manole vor să redeschidă ancheta morţii cântăreţei
Sursa foto: Foto: Videonews
16 Mai 2011   •   20:37

S-au văzut faţă în faţă la tribunal, dar nu şi-au spus o vorbă. La zece luni de la moartea Mădălinei Manole, părinţii acesteia şi fostul lor ginere, Petru Mircea, s-au întâlnit. Dar nu pentru împăcare.

Părinţii Mădălinei vor cu orice preţ să se redeschidă ancheta morţii artistei. Spun că au probe noi care ar putea să schimbe lucrurile.

Chiar dacă procurorii au stabilit că Mădălina Manole s-a sinucis, tatăl ei vrea să-i determine pe judecători să-i facă pe procurori să se uite din nou la probele din dosar.

"Foarte multe neconcordanţe în dosar - cum ar fi problema unor amprente care recunoaşte că sunt fotografiate dar nu pot fi identificate, problema cu paharul", spune Ion Manole, tatăl artistei.

Pe Ion Manole îl bântuie ideea şi că de pe mobilul Mădălinei s-au dat mai multe telefoane la câteva ore după ce aceasta a murit.

"Ce se întâmplă nu se întâmplă din respect pentru Mădălina Manole, pentru cea care a fost Mădălina Manole sau măcar din respect pentru memoria ei, acum. E vorba de cu totul alte jocuri şi probabil la un moment dat vor ieşi la iveală", a spus Petru Mircea.

Soţul artistei a cerut un alt termen pentru a avea timp să-şi angajeze un avocat. Peste numai trei zile, cele două părţi se vor întâlni iar la Tribunal. De această dată părinţii Mădălinei se judecă pentru dreptul de a-şi vizita nepotul.

"Ei nu doresc vizită. Ei doresc să ia copilul la ei. Dacă îi interesa vreodată de nepoţelul ăsta şi mă doare sufletul să spun asta, chiar dacă nu mă sufereau pe mine sau dacă aveau vreo bănuială ascunsă referitor la mine, trimiteau pe cineva cu o ciocolată şi un ursuleţ într-o pungă şi rugau pe cineva să treacă pe acolo, pe acasă să o lase atârnată de gard", adaugă Petru Mircea.

Procesul privind plângerea depusă de soţii Manole la tribunal se va judeca pe 14 iunie.

 


×
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close