Antena 3 CNN Timp liber Turism Câţi bani au cheltuit românii pentru vacanțele din 2022 și unde s-au cazat

Câţi bani au cheltuit românii pentru vacanțele din 2022 și unde s-au cazat

În acest an, românii s-au relaxat atât în țară, cât și în străinătate, iar prețurile piperate i-au făcut pe mulți să rămână în România sau să viziteze doar țările aflate pe teritoriul Europei.

Câţi bani au cheltuit românii pentru vacanțele din 2022 și unde s-au cazat
Sursa foto: Pixabay.com
de Redacția Antena 3 CNN    |    27 Dec 2022   •   14:04

Când vine vorba despre vacanţele românilor, luna august a fost o lună de vârf.

Turiştii au preferat călătoriile de scurtă durată, de mai puţin de patru nopţi, iar aproape 50% dintre ei au optat pentru cazarea la rude sau la prieteni.

În proporţie de aproape 30%, turiștii s-au cazat în hoteluri, iar în proporţie de 14%, aceștia au ales și alte unităţi de cazare, cum ar fi cabane sau pensiuni turistice.

Restul modalităţilor de cazare, respectiv: locuinţe particulare, campinguri şi alte tipuri de cazare fără plată, au fost preferate de 9,5% dintre turiştii români.

Conform INS, în proporţie de aproape 98% călătoriile pentru vacanţe în străinătate au avut ca destinaţie ţări din Europa, deci românii nu prea s-au încumetat să meargă la relaxare pe alte continente, cel mai probabil şi din cauza preţurilor.

Din totalul de aproape 50 de milioane de înnoptări înregistrate pentru vacanţe, 83% au fost în România şi aproape 17% în străinătate.

De asemenea, referitor la bani, românii au cheltuit peste 17 miliarde de lei pentru vacanţe.

Din totalul acestor cheltuieli, 74% din bani au fost acordați vacanţelor în ţară, iar 26% au fost folosiți pentru cele din afara României.

×
Subiecte în articol: vacanţe 2022 destinatii România Europa
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close