![declaratia finala pace ucraina votata de 80 de state prezente summit elvetia declaratia finala pace ucraina votata de 80 de state prezente summit elvetia](https://www.antena3.ro/thumbs/landscape/2024/06/16/declaratia-finala-pace-ucraina-votata-de-80-de-state-prezente-summit-elvetia-907812.jpg)
Un poliţist a ajuns la spital în comă după ce a fost bătut la o nuntă. Omul a încercat să despartă mai mulţi tineri care se încăieraseră în faţa localului. A devenit, însă, la rândul său victimă.
Poliţistul de 31 de ani ieşise din restaurantul în care avea loc nunta şi a văzut cum un bărbat era bătut de mai mulţi tineri. A intervenit, dar se pare că a fost luat la rândul lui la bătaie de doi tineri, cu vârste de 16 şi 17 ani, practicanţi de kickboxing.
Deşi în faţa localului s-au adunat câteva zeci de persoane, nimeni nu a sărit în ajutorul său.
Poliţistul a fost transportat de urgenţă la spitalul din Arad. Pentru că starea lui s-a agravat, medicii au decis să îl transfere la Timişoara.
Bătăuşii au fost identificaţi în scurt timp. Unul dintre ei are mai multe dosare penale pentru scandalurile în care a mai fost implicat.