Antena 3 CNN Actualitate Justiție Răzvan Murgeanu, eliberat din arest. Fostul consilier al lui Traian Băsescu a fost plasat sub control judiciar

Răzvan Murgeanu, eliberat din arest. Fostul consilier al lui Traian Băsescu a fost plasat sub control judiciar

Răzvan Murgeanu, eliberat din arest. Fostul consilier al lui Traian Băsescu a fost plasat sub control judiciar
25 Mar 2016   •   13:13

Curtea de Apel Bucureşti a decis eliberarea din arest preventiv a fostului consilier de stat Răzvan Murgeanu, acesta fiind plasat sub control judiciar, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, dare de mită şi instigare la infracţiunea de spălare a banilor, scrie Agerpres.

Decizia a fost luată în urmă cu două zile de Curtea de Apel Bucureşti, care a admis o contestaţie a lui Murgeanu la decizia Tribunalului Bucureşti din 16 martie, instanţă care emisese un mandat de arestare preventivă pe numele acestuia.

Din arest preventiv a fost eliberată şi Gabriela Gângoe-Simion, practician în insolvenţă.

Citiți și: Fostul consilier al lui Traian Băsescu, Răzvan Murgeanu, a fost reţinut de procurori pentru fapte de corupţie

Potrivit DNA, în perioada iulie 2015 - februarie 2016, Gabriela Gângoe-Simion a dispus plata din conturile unei societăţi, aflate în supravegherea sa, a sumei de aproape 64.000 lei, reprezentând remuneraţie încasată nelegal.

„Această sumă de bani a fost disimulată prin emiterea unor facturi reprezentând servicii de audit, ce nu au fost prestate în realitate, de către o firmă pe care o controlează printr-o rudă de-a sa, către societatea plătitoare sau subcontractori ai acesteia. În perioada iunie 2011 - 2012, Primăria sectorului 5 şi o asociere formată din două firme (una dintre ele fiind societatea aflată în insolvenţă), au încheiat mai multe contracte având ca obiect executarea, finalizarea şi întreţinerea lucrărilor de reabilitare termică a unui număr de 85 de imobile situate în sectorul 5 al municipiului Bucureşti, în valoare totală de 71.892.541 lei, fără TVA', declară procurorii.

Anchetatorii au constatat că, în 31 decembrie 2015, primăria a plătit către asocierea respectivă suma de 8,5 milioane lei, reprezentând o plată parţială pentru serviciile prestate.

'Pentru a se efectua plata respectivă, dar mai ales pentru a influenţa funcţionarii ce aveau atribuţii în acest sens, inculpatul Stănescu, în calitate de director, a pretins de la reprezentanţii asocierii respective, prin intermediul lui Răzvan Murgeanu, suma de 15.000 de euro. La rândul său, acesta din urmă a pretins de la Gabriela Gângoe-Simion, pe lângă suma de bani respectivă, alţi 15.000 euro, pentru sine, în scopul de a-şi trafica influenţa în direcţia arătată mai sus, lucru cu care aceasta a fost de acord', au reţinut anchetatorii.

Anterior, în acelaşi context, Gabriela Gângoe-Simion, în baza înţelegerii prealabile cu Răzvan Murgeanu, a explicat conducerii firmei pe care o supraveghea că cei 8,5 milioane lei au fost viraţi de Primăria sectorului 5 "cu nişte condiţii" şi că se impunea plata unor comisioane.

DNA menţionează că aceasta a dispus subcontractarea unor lucrări de remediere la blocurile ce au făcut obiectul unuia dintre contracte către o societate comercială.

De asemenea, conform anchetatorilor, ea a mai dispus şi plata din contul societăţii pe care o supraveghea, în calitate de practician în insolvenţă, în contul subcontractorului a sumei de 600.000 de lei, ce include: contravaloarea lucrărilor de remediere, comisionul de 15.000 de euro pretins de Murgeanu pentru exercitarea influenţei, comisionul de 15.000 de euro promis directorului Stănescu pentru aprobarea documentaţiei aferente plăţii de 8,5 milioane, a plăţilor ce urmează a fi efectuate până la suma totală de încasat şi pentru deblocarea garanţiilor contractuale, suma de 15.000 de euro promisă persoanelor din conducerea societăţii pe care o supraveghea, pentru a nu se opune celor arătate, comisionul de aproape 174.000 lei, reprezentând suma pretinsă de aceasta pentru încasarea creanţei de 8,5 milioane lei şi obţinerea sprijinului lui Murgeanu şi Stănescu.

„Această din urmă sumă de bani a fost virată în contul aceleiaşi firme pe care inculpata o controlează prin intermediul unei rude. De asemenea, în acelaşi scop, de a disimula provenienţa sumelor de bani şi a drepturilor asupra acestora, inculpata Gângoe-Simion l-a instigat pe administratorul societăţii subcontractoare să efectueze plata unei sume de 3.000 de euro (reprezentând o parte din comisionul în sumă de 15.000 de euro pretins de Murgeanu) către o altă persoană cu titlu de folos necuvenit pentru exercitarea influenţei asupra directorului Stănescu şi a altor persoane din cadrul Primăriei sector 5 în scopul arătat mai sus', se mai spune în comunicat.

×
Subiecte în articol: Razvan Murgeanu control judiciar arest
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close