Antena 3 CNN Actualitate Mihai Tudose, despre modificările la legile Justiţiei: Nu va fi o OUG "noaptea, ca hoţii", va fi ziua, la prânz, şi trimis la Parlament

Mihai Tudose, despre modificările la legile Justiţiei: Nu va fi o OUG "noaptea, ca hoţii", va fi ziua, la prânz, şi trimis la Parlament

Mihai Tudose, despre modificările la legile Justiţiei: Nu va fi o OUG "noaptea, ca hoţii", va fi ziua, la prânz, şi trimis la Parlament
Sursa foto: Foto: gov.ro
06 Sep 2017   •   23:25

Modificările legilor justiţiei vor fi trimise către Parlament spre aprobare şi nu vor fi adoptate printr-o ordonanţă de urgenţă "noaptea, ca hoţii", a declarat, miercuri seară, premierul Mihai Tudose, într-un interviu acordat în exclusivitate lui Mihai Gâdea, la Sinteza Zilei.

Tudose a făcut referire la unul dintre sloganurile protestatarilor faţă de Ordonanţa 13, la începutul anului. "Nu va fi o ordonanţă de urgenţă sau altceva 'noaptea, ca hoţii', va fi ziua, la prânz şi trimis către Parlament, nu adoptat", a afirmat Tudose, la Antena 3. 

El a subliniat că propunerile de modificare a legilor justiţiei, prezentate de ministrul Tudorel Toader, sunt "o sinteză a propunerilor venite din partea tuturor organismelor posibile, a tuturor actorilor din acest joc". 

"Forul suprem democratic al oricărei ţări - acolo va fi luată decizia în România", a punctat el, adăugând că un episod precum cel al Ordonanţei 13 nu mai este posibil. "Am promis şi vă spun - şi e şi decizia politică a coaliţiei - că nu mai facem aşa ceva. Şi nu mai facem", a spus Tudose. 

El a vorbit şi despre consultările ministrului Toader anterioare propunerilor de modificări ale legilor justiţiei, dar şi despre reacţiile negative la aceste propuneri. 

"Domnul Toader s-a consultat cu cam toată lumea. A fost la Bruxelles, a explicat. Şi aici a fost un joc. A apărut un comunicat din partea Comisiei Europene care îl făcea ţăndări şi ne făcea pe toţi. După aia, a venit un comunicat de la Bruxelles care spunea că 'Domne, de fapt nu e al Bruxelles-ului, e al agenţiei din România, pe care doamna l-a dat ca şi cum ar fi de-acolo'. O nebunie. Se dovedeşte încă o dată că românii sunt cei mai mari adversari ai României, mai ales în ceea ce priveşte relaţiile externe", a afirmat Tudose. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: mihai tudose Sinteza Zilei
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close