Antena 3 CNN Actualitate Fostul director al SRI Virgil Măgureanu, pus sub urmărire penală în dosarul Mineriadei

Fostul director al SRI Virgil Măgureanu, pus sub urmărire penală în dosarul Mineriadei

Fostul director al SRI Virgil Măgureanu, pus sub urmărire penală în dosarul Mineriadei
21 Oct 2015   •   12:11

Fostul director al SRI Virgil Măgureanu a fost şi el pus sub urmărire penală în dosarul Mineriadei. 

Virgil Măgureanu a declarat, miercuri, la ieşirea de la Parchetul General că este bine că s-au reluat cercetările în dosarul Mineriadei.
 
"Este benefic că s-au reluat cercetările, pentru ca să se reconstituie conform adevărului toate câte s-au întâmplat", a spus Măgureanu.
 
"Vom da declaraţii în legătură cu toate câte s-au întâmplat şi cu răspunderile fiecăruia", a adăugat Virgil Măgureanu.

Fostul preşedinte Ion Iliescu este urmărit penal în dosarul mineriadei din iunie 1990, pentru infracţiuni contra umanităţii, respectiv reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Univeristăţii.

Instanţa supremă a confirmat, pe 9 martie, decizia procurorilor Parchetului ICCJ de redeschidere a urmăririi penale în dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990, în anchetă fiind vizate circumstanţele în care au fost rănite mai multe persoane, în timpul evenimentelor care au avut loc la Bucureşti.


100 de oameni au murit şi peste 1300 au fost răniţi în violenţele din 13-15 iunie 1990. Principalii pioni care ar putea fi acuzaţi în acest dosar sunt: 

1. ION ILIESCU: propagandă pentru război, genocid, tratamente neomenoase

2. VIRGIL MĂGUREANU: genocid, supunerea la tratamente neomenoase, distrugerea, însuşirea sau jefuirea unor valori culturale

3. CHIŢAC MIHAI, DIAMANDESCU CORNELIU, PETER PETRE, DOBRINOIU VASILE, STĂNCULESCU VICTOR-ATANASE, DUMITRESCU EMIL şi BÂTLAN DUMITRU: tratamente neomonoase, distrugerea, însusirea sau jefuirea unor valori culturale, omor calificat

×
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close