Viitorul subprefect de Satu Mare, prins de poliţie în timp ce gonea cu 170 km/h în localitate (VIDEO)
Samuel Ţântaş a fost prins pe 15 februarie când gonea cu bolidul său, înmatriculat în Statele Unite, cu 179 de kilometri la oră. Nu pe autostradă, ci într-o localitate din judeţul Maramureş unde viteza legală este de maximum 50 kilometri pe oră.
?Poliţiştii au reperat în trafic un autoturism care crcula cu viteză ded peste 170 de km la ora, fapt înregistrat de aparatura radar de la bordul autospecialei poliţiei?, a declarat Voichiţa Zehan, purtător de cuvânt.
Ca să-l prindă pe vitezoman, agenţii de circulaţie l-au urmărit 12 kilometri, iar în localitatea următoare au oprit câte cinci maşini pe fiecare sens ca să blocheze drumul. De nevoie, a oprit şi Ţântaş.
Deşi imaginile sunt foarte clare, omul nu recunoaşte nimic. Nici n-a semnat procesul verbal. Altfel ar fi rămas pe loc fără permis şi ar fi primit o amendă de 900 de lei.
?Nu ştiu nimic, nu am primit niciun proces verbal, poate era nevasta mea la volan?, a declarat Samuel Ţântaş.
La 31 de ani, Samuel Ţântaş este şeful PDL Negreşti Oaş şi urmează să renunţe la funcţia de şef de cabinet al prefectului de Satu Mare ca să fie numit subprefect. Şeful lui spune că a aflat tot miercuri de isprava lui.
?Probabil că are maşină bună, e tânăr şi o fi scăpat piciorul mai profund pe pedală. El trebuie să suporte consecinţele acestei infracţiuni, pentru că este o infracţiune?, a declarat Radu Giurcă, prefectul de Satu Mare.
Sătmăreanul se implică şi în afacerile de familie, conduse de tatăl lui, Vasile Ţântaş. El ocupă, de altfel, poziţia 456 în topul milionarilor din România. Averea este estimată la aproape 9 milioane euro. Face bani, şi în ţară şi peste ocean, în mare parte, din energie electrică.
Observator
-
KIA a lansat conceptul Track'ster
09 Feb, 19:15 | 0 comentarii -
Circulaţie închisă pe A2 Bucureşti-Feteşti şi pe 25 de drumuri naţionale. Vezi lista completă
09 Feb, 10:26 | 2 comentarii -
S-a vândut cel mai scump Ferrari din lume: un 250 GTO
08 Feb, 13:51 | 0 comentarii -
GSP.roMihai Neşu, după 9 luni de paralizie, despre meciul în care cele 3 puncte înseamnă să-ţi mişti mîinile, picioarele şi să rîzi
-
Un proiect care ar putea revoluţiona transportul: autostrada care încarcă maşini electrice
08 Feb, 09:53 | 1 comentarii -
Trafic rutier închis pe Centura Capitalei şi pe toate drumurile naţionale din şapte judeţe. Vezi situaţia din ţară
07 Feb, 12:10 | 1 comentarii
-
pai, daca l-au oprit;au fost beti , cum dracu nu stiu cine a fost la volan!?poate soacra-sa!! scarbe de banditi. trebuia arestat! politia,oare tot asa se comporta si cu cei saraci!? tara de infractori.
-
Un pas mare pt. Politia Rutiera, sper sa o tina tot asa!
-
o sa scape,oricum...da cum dreq de lau prins numai acuma,k de regula astia zboara pe drumuri,pe aici prin zona si militia ii opreste tot pe aia cu dacii,ca alea sunt problemele importante,k de abia merg cu 60-70,da aia cu 170 sunt asi (ni)...
-
GUNOAIE, GUNOAIE GUNOAIE!!!!!!!!
-
Jafonia, unde-i politica sunt si bani. Stau si ma intreb, de ce astia cu f, multi bani, intra si in politica ? De ce nu se limiteaza la banii pe care-i au, sa traiasca linistiti si tin mot, sa intre in politica. Nu-i cam suspect ? Sigur, urmaresc si alt scop, altul decat de a fi pro-cetatean.
-
COCALARI P.R.O.S.T.I.
-
Javra ar trebui sa incerce chestia asta si aici, in state. Ar ajunge in 2 ore din sub(sau supt?)prefect, logodnica vietasului Bubba. Numai in tigania aia el ia amenda 300 de dolari si mai e si comentat admirativ in tot felul de fituici de balci.
-
Nu știu nimic, nu am primit niciun proces verbal, poate era nevasta mea la volan......un om care nu isi accepta greselile.... pe care il vrem subprefect? Nu merita si-a cumparat pozitia cu bani!
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5




.gif)

tiritura asta subprefect? asta care a distrus un monument arhitectural? neau asta de criminali?
si frate-su asa a inceput apoi a trecut peste unul pe zebra apoi lau internat in germania in spital, iar amu e liber ca pasarea cerului. ia incearca, tu cetatean de rind, sa nu dai prioritate la trece de pietoni sa vezi cum iti zboara fulgi.
NEAM DE MINCINOSI SI CRIMINALI