Antena 3 CNN Economic Auto Toyota verifică 240.000 de automobile Prius pentru o posibilă defecţiune la frâne

Toyota verifică 240.000 de automobile Prius pentru o posibilă defecţiune la frâne

Toyota verifică 240.000 de automobile Prius pentru o posibilă defecţiune la frâne
de M.T.    |    05 Iun 2013   •   19:06

Toyota a chemat pentru verificări 242.000 de automobile Prius din întreaga lume, suspectate că ar putea avea defecţiuni la frâne, potrivit The Guardian, citat de Mediafax.

Constructorul japonez a anunţat că a primit reclamaţii de la 93 de clienţi, dar că nu a fost raportat niciun accident cauzat de posibilul defect.

Clienţii care au avut probleme vor fi contactaţi de companie în următoarea perioadă, iar piesele defecte vor fi înlocuite rapid.

Maşinile Prius în cauză fac parte din a treia generaţie a modelului, fabricate între lunile martie şi octombrie 2009.

„Conducătorul auto poate afla dacă are această problemă urmărind lumina de avertisment de pe bord. În această situaţie, automobilul nu ar mai trebui utilizat, iar proprietarii ar trebui să anunţe cel mai apropiat centru Toyota”, se arată într-un comunicat al companiei.

Un purtător de cuvânt al Toyota a declarat că automobilele vizate pot înregistra distanţe mai lungi de frânare.
   
Cele 242.000 de modele Prius rechemate sunt împărţite astfel: 117.000 în Japonia, 91.000 în America de Nord, 30.000 în Europa şi 3.000 în regiunea Asia-Pacific .

Toyota a vândut 3,6 milioane de autoturisme Prius la nivel mondial. Modelul a fost introdus în decembrie 1997.

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Prima apariției a prințesei Kate după ce a fost diagnosticată cu cancer
x close