Antena 3 CNN Economic Biz News Surpriza plăcută care ne-a mai ridicat moralul. Leul se întăreşte pe zi ce trece şi a ajuns la maximul ultimelor 41 de zile

Surpriza plăcută care ne-a mai ridicat moralul. Leul se întăreşte pe zi ce trece şi a ajuns la maximul ultimelor 41 de zile

Surpriza plăcută care ne-a mai ridicat moralul. Leul se întăreşte pe zi ce trece şi a ajuns la maximul ultimelor 41 de zile
de O.P.    |    15 Aug 2012   •   11:02

După o alunecare în prăpastie şi zile în care moneda naţională părea că nu mai poate ieşi la suprafaţă, iată că în aceste zile, leul şi-a recăpătat treptat puterile şi a atins maximul ultimelor 41 de zile.

Astfel, ieri în jurul orei 16:45, euro se tranzacționa pe interbancar chiar sub nivelul de 4,49 lei, pentru ca de atunci și până în această dimineață cursul să oscileze într-un interval extrem de îngust în jurul nivelului de 4,49 lei.

În această dimineaţă, moneda euro cobora până la 4,4897 lei, iar dacă îşi va menţine trendul în jurul acestui nivel este foarte probabil ca BNR să anunţe azi cel mai mic curs din ultima lună jumătate.

De ce se întăreşte leul?

O primă explicaţie a analiştilor este aceea a banilor aduşi de românii veniţi din străinătate, în vacanţă acasă. Aceştia au introdus pe piaţă sume mari de euro, iar acest lucru a dus la scăderea monedei europene.

O altă explicaţie îmbrăţişată de analişti este aceea a liniştirii apelor pe scena politică. Faptul că CCR a declarat că săptămâna viitoare vom şti cu exactitate ce se va petrecere cu rezultatul referendumului a liniştit puţin şi piaţa interbancară, oprind pentru moment speculaţiile.






×
Subiecte în articol: curs leu euro curs valutar
Parteneri
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge în România
x close